Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat că România este „obligată” să rezolve problemele legate de jalonul 121 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) privind asigurarea unor proceduri transparente şi bazate pe competenţă în selecţia şi numirea conducerilor companiilor din domeniul energiei, transmite News.ro. Ivan a subliniat că autorităţile nu îşi permit să piardă cele 240 de milioane de euro aferente acestui jalon. Noul ministru al Energiei admite că i s-au făcut „sugestii” sau a primit „sfaturi” cu privire la unele numiri în unele funcţii, dar spune că nimeni nu i-a cerut „imperativ”. „Până acum nimeni nu mi-a cerut să fie X sau Y într-un consiliu de administraţie sau consiliu de supraveghere”, spune Bogdan Ivan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Vă amintesc că Ministerul Energiei este implicat în acea cerere de plată numărul 3, care nu a fost acceptată integral de Comisia Europeană şi mai avem de deblocat un rest de aproximativ 240 de milioane de euro pentru a îndeplini jalonul 121, prin care pentru mai multe posturi de membri în Consiliile de administraţie, supraveghere sau directorat trebuie să fie refăcute procedurile. Ce am făcut în această perioadă foarte scurtă? Am relansat procedurile într-o formulă care să fie în acord cu legislaţia, am adus criterii de performanţă suplimentare. M-am inspirat de la cei de la Bursa de Valori Bucureşti, din criteriile pe care sunt evaluaţi cei din structurile de conducere a companiilor listate plus a celor din Franţa şi Polonia, am văzut ce au acolo şi am actualizat şi am pus criterii mai complexe”, a afirmat ministrul Energiei într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24.

Întrebat dacă a primit telefoane, de când a ajuns la Ministerul Energiei, de la persoane care să îi ceară să numească o persoană sau alta în unele funcţii, pe criterii politice, ministrul admite că i s-au făcut „sugestii” sau a primit „sfaturi”, dar că nimeni nu i-a cerut „imperativ” acest lucru.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

„Imperativ, n-am primit din partea nimănui lucrul ăsta. Dar sfaturi, sugestii că ar fi bine sau că sunt profesionişti pot să spun că au fost, dar n-a contat în decizia finală acest lucru în contextul în care ai o procedură. De exemplu, la 109, cea pe care am reluat-o recent în cazul acelor posturi care nu au fost ocupate conform jalonul 121 din PNRR, în care am setat regulile foarte clar. (…) În momentul de faţă, ceea ce pot să vă spun este că am stabilit acele condiţii foarte clare, sunt oameni în comisia de selecţie, doi ai Ministerului, doi ai AMEPIP-ului (Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice – n.r.) şi unul al expertului extern selectat tot de către AMEPIP, în care n-am cerut altceva colegiului meu decât să fac o selecţie la sânge a tuturor oamenilor care ajung acolo. Până acum nimeni nu mi-a cerut să fie X sau Y într-un consiliu de administraţie sau consiliu de supraveghere”, a răspuns Bogdan Ivan.

El dă asigurări că până la finalul anului se vor face numirile în funcţie de criteriile agreate cu Comisia Europeană, astfel încât să se deblocheze cele 240 de milioane de euro.

„Suntem obligaţi să o facem pentru că nu ne permitem să pierdem nici măcar un leu din banii europeni. Deci asta e foarte clar, nu avem cum să pierdem acei bani. Noi suntem pe un deficit bugetar de care ştim cu toţii, nu ne permitem să pierdem o sumă care este considerabilă, aproape 240 de milioane de euro”, a subliniat ministrul, citat de News.ro.

În ceea ce priveşte companiile din subordine, Ivan a amintit că Ministerul Energiei este acţionar unic, majoritar sau minoritar în 32 de companii, dintre care 17 pe profit, 4 pe pierdere şi 10 în faliment, dizolvare, fuziune sau insolvenţă, conform Agerpres.