Ministrul Energiei Bogdan Ivan a transmis un mesaj panicard, joi, spunând că România poate să ajungă în pauperitate energetică sau chiar în blackout, dacă închide centralele pe cărbune, scrie Digi 24.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Ministrul Energiei a anunţat, după ce a participat la negocieri la Bruxelles cu reprezentanţii Comisiei Europene, că a solicitat amânarea cu câteva luni a termenului de închidere a centralelor pe cărbune, după ce România îşi dăduse acordul să închidă aceste centrale până la sfârşitul acestui an.
Bogdan Ivan a subliniat că a trimis reprezentanților Comisiei Europene un studiu care arată că România riscă un blackout, dacă acest lucru nu se întâmplă.
„Am arătat foarte clar cum România poate să ajungă în pauperitate (n.r. sărăcie) energetică sau chiar în blackout, în situația în care închide aceste centrale, mai ales în perioada de iarnă, când nu avem solar, nici eolian, iar acest lucru poate duce la o blocare a României. Acest studiu a stat la baza negocierii”, a adăugat ministrul, potrivit Digi 24.
Acesta a mai explicat că România și-ar dori să păstreze „trei grupuri mari” și alte „două în revizie tehnică” pentru a le putea înlocui în caz de avarii.