Ministrul Energiei spune că plățile restante către furnizori vor fi făcute în următoarele două săptămâni/ Acesta spune că mai sunt și alte facturi de achitat către furnizori de 2 miliarde lei

factura, facturi, bancnote, lei, bani Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat, luni pentru News.ro, în legătură cu întârzierile la plata banilor către furnizori, că în următoarele două săptămâni vor fi achitate, însă semnalele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei arată că există şi alte facturi de achitat către furnizori, în valoarea de aproximativ două miliarde lei. Ministrul PNL a adăugat că a solicitat, la rectificarea bugetară, suma de două miliarde lei pentru a acoperi facturile viitoare care vor fi validate de către ANRE.

„Noi am făcut aceste plăţi către furnizori de la buget, Ministerul de Finanţe ne-a virat sumele şi aceste plăţi au fost făcute până în luna septembrie. După au fost alimentate din Fondul de tranziţie energetică şi din impozitul pentru venitul suplimentar plătit de plătitorii de gaze. Nemairămânând bani de la Ministerul de Finanţe, aceasta este treaba lor, a identificat că trebuie modificat cadrul legislativ şi am dat ordonanţa simplă 30, acum 2-3 săptămâni, în 10 august ea a fost publicată în Monitorul Oficial si prin ea noi putem prelua sume din Fondul de solidaritate. S-au strâns 3,1 miliarde lei din care trebuie să împărţim banii cu Ministerul Muncii. Urmează să fie făcute aceste plăţi în următoarele două săptămâni. Acea sumă acoperă tot ceea ce este în Ministerul Energiei. Semnalele de ANRE, după ce au făcut o analiză arată că există alte facturi de vreo 2 miliarde de lei. Nu acoperă toate datoriile statului român până în luna august. Ministerul Energiei a cerut încă două miliarde de lei la rectificarea bugetară”, a afirmat Sebastian Burduja, întrebat luni de News.ro, care este în prezent situaţia datoriilor către furnizori, în contextul în care plata acestora de către minister a fost îngreunată de când a demarat schema de compensare şi plafonare a preţurilor la energie.

Ministrul Energiei a mai explicat, referindu-se la consumatorii casnici, că aproximativ cinci milioane de gospodării din România au plătit, în baza schemei de plafonare, o factură lunară la energie de 35 – 40 de lei.

„În contextul crizei energetice, statul român s-a străduit să ţină facturile la un cost cât mai rezonabil pentru cetăţeni şi companiile româneşti pentru a le asigura competitivitatea. În acest context, bineînţeles că cineva trebuie să plătească diferenţa dintre preţurile din piaţă şi preţurile care erau mult mai mici şi au ajuns la consumatorul final. Aş spune doar o cifră – aproximativ 5.000.000 de gospodări din România au plătit, pe baza plafonării, o factură lunară de aproximativ 35-40 lei, din vârful crizei energetice până astăzi. Deci au fost facturi menţinute la un nivel rezonabil. Sigur că nota de plată a venit la furnizori şi statul român s-a angajat să deconteze aceste diferenţe şi practic să reîntregească disponibilul de lichiditate de la nivelul furnizorilor”, a explicat Sebastian Burduja, într-o intervenţie telefonică, luni la Digi 24.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *