Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, la briefingul de la finalul şedinţei Executivul, că ordonanța privind majorarea salariilor bugetarilor ar putea fi aprobată săptămâna viitoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Cred că Ordonanța va fi aprobată săptămâna viitoare. Restul de măsuri privind sporurile a rămas să fie analizate separat şi să se vină, totuşi, cu o abordare integrată la nivel de întreg aparat bugetar pentru a nu crea noi inechități. La acest moment decizia a fost ca recuperarea să fie de doar 1/4 la cei care au înregistrat diferenţe faţă de grila 2022″, a declarat Adrian Câciu.
Acesta a spus că întârzierea majorării salariilor pentru bugetari a fost cauzată de USR care a atacat la Curtea Constituţională legea respectivă.
„Acea Ordonanţă are un articol distinct în care se spune că e cu încadrarea în limitele de cheltuieli de personal aprobate. Măsura a fost anunţată de Coaliţie, a fost situaţia din Parlament, atacată legea la Curtea Constituţională care punea totuşi într-o zonă de impredictibilitate când aduci şi poliţiştii şi toate celelalte categorii de personal într-o zonă pe care ţi-ai asumat-o politic. Atunci s-a luat această decizie să se vină cu Ordonanţa. Bugetarii ar trebui să ştie că această întârziere se datorează USR. USR a atacat la Curtea Constituţională legea respectivă. Haideţi să-şi mai asume şi dânşii, că parcă nici nu au fost la guvernare”, a spus oficialul.