Lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești va fi deschis de Crăciun, a anunțat joi, 9 noiembrie pe șantierul din județul Olt, Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. ,,Undeva în jurul Crăciunului” a precizat Sorin Grindeanu răspunzând întrebărilor jurnaliștilor dacă UMB poate termina lucrările și reușește să deschidă întreg lotul de 32 de kilometri dintre Slatina și Colonești. De asemenea, lotul 4 este avansat și poate fi inaugurat peste un an, deși termenul contractual este 2025, potrivit ministrului transporturilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

,,În jur de 15 decembrie vor reveni. O să încerc să-l conving și pe premier să revină în zonă. Am înțeles de la Companie (n.r UMB) că undeva în jurul Crăciunului se va putea da în circulație acest tronson, cei peste 31 de kilometri de autostradă (sic ! Drum Expres), dar vreau să rețineți acest lucru, indiferent ce se va întâmpla, dacă se va menține acest ritm, ca anul acesta se va putea circula la sfârșitul anului viitor de la Craiova la Constanța pe autostradă. Asta însemnând bucățile care lipsesc aici pe Craiova -Pitești și Autostrada din jurul Bucureștiului A0 nu centura care va face legătura cu A 2 Autostrada Soarelui. Asta e ținta, perfect realizabilă. Asta trebuie să se întâmple. Termenul de execuție pentru lotul 4 e 2025, dar dânșii ne-au obișnuit să termine înainte de termen.” a precizat Sorin Grindeanu.

Imagini recente de pe lotul 3 au fost publicate pe Canalul YouTube Marius Patrulescu. De la minutul 11, zona în lucru de la Jitaru :

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie