Ministrul Mediului: Primul program derulat de AFM descentralizat va fi „Rabla local”. În mod similar, căutăm soluţia şi pentru fotovoltaice. Ne aşteptăm la o nouă sesiune a Programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în acest an

afm, rabla, masini vechi Sursa foto: CCECAR

Unele programe derulate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi descentralizate, iar primul program de acest fel va fi „Rabla” local, pentru casarea maşinilor mai vechi de 15 ani, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Am aprobat o Ordonanţă de Urgenţă acum două săptămâni prin care am făcut posibilă inclusiv descentralizarea unor programe finanţate de AFM, tocmai pentru a creşte poate şi de mii de ori capacitatea de implementare. Prin includerea autorităţilor publice locale în procesul de implementare putem să creştem foarte mult capacitatea de implementare a acestor programe. Discutăm zilele acestea cu AFM aceste aspecte. Primul program descentralizat va fi ‘Rabla’ local, pentru maşini mai vechi de 15 ani, acolo unde banii vor fi, conform Ordonanţei de Urgenţă, daţi în prealabil autorităţii locale cu un scop anume”, a spus Tanczos.

În acelaşi timp, ministerul de resort pregăteşte pentru acest an o nouă sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

„În mod similar, căutăm soluţia şi pentru fotovoltaice. Ne aşteptăm la o nouă sesiune a Programului ‘Casa Verde Fotovoltaice’, în acest an. Din calculele noastre, cererea este una imensă, de sute mii de gospodării, probabil, care doresc să instaleze asemenea panouri fotovoltaice. Noi trebuie să eliminăm barierele instituţionale, birocratice, să creştem capacitatea de implementare. Am identificat sursele pentru finanţare şi putem asigura un buget multianual de ordinul miliardelor de lei pentru acest program naţional foarte mult aşteptat. Singura barieră rămâne partea de cantităţi de panouri fotovoltaice produse şi capacitatea de instalare a companiilor care lucrează în acest domeniu. Dacă reuşim să facem această descentralizare, cu siguranţă rezolvăm partea administrativă şi birocratică”, a precizat ministrul Mediului.

Potrivit datelor comunicate de oficial, până la acest moment, în Programul „Casa Verde Fotovoltaice” au primit decizia de finanţare 13.000 de dosare, iar până la finele anului în curs toate cele 45.000 de solicitări depuse vor fi rezolvate.

„Sunt peste 13.000 de dosare care au primit, deja, decizia de finanţare şi alte 10.000 care probabil într-o lună vor primi deciziile de acceptare sau de refuz din partea instituţiei şi până la sfârşitul anului toate cele 45.000 de dosare vor fi închise, în sensul evaluării şi comunicării. S-a început foarte târziu şi niciodată nicio instituţie nu a avut atâtea dosare. A crescut foarte mult cererea pentru acest program şi capacitatea AFM nu a fost prevăzută niciodată pentru evaluarea a zeci mii de dosare. Această instituţie a fost construită pentru programe, pentru autorităţi publice locale, care sunt în total 3.000 în ţară. Numărul de zeci mii de dosare a pus în dificultate instituţia, am crescut capacitatea de implementare şi acolo. Angajăm 100 de oameni, creştem personalul AFM, dar soluţia pe termen mediu şi lung este descentralizarea”, a apreciat Barna Tanczos.

Ministrul Mediului a participat, miercuri, la conferinţa cu tema „Smart Green Industry: Potenţial verde pentru o industrie a viitorului”. organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn, în perioada 28-29 septembrie.