Conducerea Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii Uniunii Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), în contextul colaborării pentru realizarea primei Strategii Naţionale de screening şi prevenţie pe patologii pentru următorii cinci ani, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”O întâlnire deosebit de importantă între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), în contextul colaborării pentru realizarea primei Strategii Naţionale de screening şi prevenţie pe patologii pentru următorii cinci ani. Este un moment semnificativ pentru sănătatea publică şi o dovadă că, atunci când ne unim forţele, putem construi politici care schimbă vieţi”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.

Această strategie reuneşte, pentru prima dată la acest nivel, toţi actorii relevanţi din domeniul sănătăţii – instituţii publice, sector privat, organizaţii profesionale şi societatea civilă – într-un grup de lucru dedicat, precizează MS.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

”UNSAR s-a alăturat acestui demers, aducând expertiza necesară pentru a contura o abordare integrată şi eficientă. Cred cu tărie în complementaritatea dintre sistemul public şi cel privat de sănătate. Acolo unde resursele publice nu sunt suficiente, sistemul privat trebuie să vină în sprijinul pacienţilor. Pentru a testa acest model, vom lansa un program-pilot în spitalele din Târgu Mureş, Bistriţa, Vâlcea şi Timişoara, integrând asigurările private în serviciile publice. Prin această colaborare fără precedent, aducem prevenţia şi diagnosticul precoce în prim-plan, reducem inechităţile şi garantăm acces real la îngrijire pentru toţi pacienţii. Acesta este un angajament ferm din partea mea şi a întregii echipe a Ministerului Sănătăţii pentru un sistem medical mai accesibil, mai eficient şi mai centrat pe pacient. Pacienţii trebuie să ştie că nu sunt singuri – suntem aici, zi de zi, pentru ei şi vom merge până la capăt cu aceste schimbări. Încrederea ne face bine!”, a transmis ministrul Alexandru Rogobete.