Anul trecut s-au înregistrat schimburi comerciale de 11 miliarde de euro între România şi Ungaria, în creştere cu 22% faţă de anul anterior, a spus ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, citat de News.ro. Omologul său maghiar Péter Szijjártó a declarat că încurajează companiile din Ungaria să îşi crească investiţiile în România, dar şi companiile din România să studieze mediul de afaceri din Ungaria, în cadrul unei vizite în România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Bogdan Aurescu a anunţat că schimburile comerciale dintre cele două ţări se află în creştere şi după primele trei luni ale acestui an.

“Avem o relaţie economică în creştere. Există anul trecut schimburi de 11 miliarde de euro între România şi Ungaria, care sunt în creştere faţă de anul anterior cu peste 22%. Şi am constatat că această tendinţă de creştere se menţină, pentru că în acest an, în primele trei luni, există deja o creştere cu peste 34% a schimburilor faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021”, a transmis ministrul român de externe.
El a mai anunţat că în cadrul vizitei pe care o va face în Ungaria la finalul acestui an va fi inaugurată o cameră de comerţ comună româno – maghiară.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Am convenit ca până la finalul anului să finalizăm proiectul Camerei Comune de comerţ româno-ungare, care va avea sediul la Budapesta, iar la sfârşitul lui noiembrie, când voi merge în vizită, împreună, vom inaugura această cameră comună de comerţ. Ea este foarte utilă pentru a promova în continuare schimburile comerciale, pentru a atrage noi investiţii reciproce, pentru a echilibra balanţa comercială care în acest moment este în defavoarea României, dar şi pentru a stimula investiţiile româneşti în Ungaria”, a explicat Bogdan Aurescu.

La rândul său, Péter Szijjártó a declarat că încurajează companii din Ungaria să investească în România, dar şi companiile din România să îşi studieze mediul de afaceri din Ungaria.

“Schimburile comerciale anul trecut au depăşit orice record. Aceşti 11 miliarde de euro înseamnă o dimensiune nemaivăzută şi cei 30 la sută creştere care se vede până acum arată aceeaşi traiectorie. Ne bucurăm că Mol, Richter sau OTP, companii semnificative din Ungaria pot contribui semnificativ din ce în ce mai semnificativ la succesul economiei române. În continuare încurajăm companiile din Ungaria să îşi crească investiţiile în România şi încurajăm companiile din România să studieze mediul de afaceri din Ungaria, considerând impozitul pe companie, cel mai mic din Europa, să investească în Ungaria”, a transmis ministrul maghiar de Externe.