Dezvoltatorul de proiecte de energie regenerabilă Monsson și Nala Renewables au încheiat o tranzacție pentru un parc fotovoltaic de 61 MW în județul Caraș-Severin. Construcția parcului ar urma să înceapă în al treilea trimestru al anului 2024, iar proiectul ar urmă să fie operațional și conectat la rețeaua electrică a României în anul imediat următor.
O dată devenită operațională, centrala va genera aproximativ 80.000 MWh de energie curată pe an, reprezentând consumul de energie de la aproximativ 13.000 de gospodării, conform reprezentanților companiei. Proiectul include posibilitatea extinderii capacității, prin adăugarea unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS), pe care Nala Renewables intenționează să îl integreze în parcul din județul Caraș-Severin. Centrală fotovoltaică beneficiază de un acord pe termen lung de preluare a energiei, asigurând securitatea veniturilor pentru cel puțin doisprezece ani de la punerea în funcțiune.
Ceilalți termeni ai acordului semnat între Monsson și Nala Renewables rămân confidentiali.
„Este o țară atractivă pentru dezvoltarea, achiziționarea, construirea și operarea proiectelor de energie regenerabilă, parțial datorită unui mediu de reglementare favorabil, impulsionat de obiective ambițioase în domeniul energiei regenerabile. Ne așteptăm să rămânem activi în regiunea Europei Centrale și de Est în anii următori”, a declarat Will Herlinger, Director la Nala Renewables.
„ Toate proiectele noastre actuale includ soluții de stocare a energiei în baterii, deoarece viziunea noastră este că energia regenerabilă poate fi furnizată în bandă” , a declarat Sebastian Enache, Head of M&A în cadrul Monsson.
Prezența de peste 20 ani în piață de energie regenerabilă din România, Monsson a devenit furnizorul principal de energie electrică din surse regenerabile, printr-un portofoliu de peste 5GW de proiecte eoliene și fotovoltaice, conform datelor companiei. Compania furnizează servicii la cheie pentru Proiectarea, Dezvoltarea, Construcția și Operarea proiectelor care produc electricitate din surse regenerabile de energie și construcția și operarea soluțiilor de stocare a energiei în baterii.
Nala Renewables este o platformă globală de energie electrică și energie regenerabilă, concentrată pe proiecte solare, eoliene și de stocare a energiei în baterii în Europa, America Latină și Statele Unite. Nala este o afacere comună 50-50% între Trafigura, una dintre cele mai mari companii independente de tranzacționare de mărfuri din lume, și Fondul IFM Net Zero Infrastructure. Până în 2025, obiectivul Nala Renewables este să construiască un portofoliu global de proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate generativă cumulativă de patru gigawati.