Numărul 2 al Trezoreriei SUA, Michael Faulkender, îşi părăseşte funcţia, a anunţat vineri administraţia, fără a preciza motivele plecării sale, la cinci luni de la preluarea funcţiei. Într-un comunicat transmis AFP, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, „îi mulţumeşte secretarului adjunct pentru devotamentul şi serviciile sale”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Numirea acestui economist fusese confirmată de Senat la sfârşitul lunii martie, scrie News.ro

Trezoreria SUA, unde oficialul lucrase deja în timpul primului mandat al lui Donald Trump, nu a precizat motivele plecării sale. Potrivit lui Scott Bessent, Michael Faulkender „a jucat un rol esenţial în supravegherea operaţiunilor Departamentului Trezoreriei americane şi în punerea în aplicare a programului economic îndrăzneţ al preşedintelui Trump”.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

La momentul numirii sale, Donald Trump l-a lăudat ca fiind „un eminent economist şi decident politic care va duce mai departe programul America First”.

„El îl va ajuta (…) pe Scott Bessent să inaugureze o nouă epocă de aur pentru Statele Unite, declanşând un mare boom economic pentru toţi americanii”, a adăugat el.

La începutul lunii, un alt înalt funcţionar şi-a părăsit funcţia la Trezorerie (echivalentul unui minister al finanţelor – n.r.), de data aceasta din cadrul direcţiei serviciilor fiscale: Billy Long a explicat pe X că Donald Trump doreşte ca el să devină ambasador în Islanda.