Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat vineri, la Bistriţa, că numărul celor care au accesat platforma EPIDS pentru a solicita vouchere pentru plata facturii de energie electrică este în prezent de aproximativ 600.000 de persoane, în condiţiile în care estimările iniţiale indicau circa 2,1 milioane de puncte de consum eligibile, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În momentul de faţă – ultimele date pe care le am sunt de acum câteva zile, cinci-şase zile -, sunt peste 600.000 de oameni care au accesat această platformă creată de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi au şi beneficiat de acele vouchere începând cu finalul lunii septembrie. (…) În momentul de faţă, acest program merge mai departe cel puţin până la 31 martie 2026”, a afirmat Ivan.

Întrebat de ce numărul celor care au apelat la acest sistem de sprijin este sub estimări, ministrul Energiei a admis că a fost curios să afle acelaşi lucru şi că posibilele explicaţii ar fi că sunt multe persoane plecate în afara ţării, că unii dintre consumatori au considerat că nu este necesar sau că li s-a părut prea complicat sistemul de înscriere în platformă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Bogdan Ivan spune că este analizată şi posibilitatea de a crea un mecanism prin care voucherele să fie scăzute direct din facturi.

„Lucrăm acum şi calculăm cum putem să ducem la capăt un mecanism, şi din punct de vedere al pieţei, şi din punct de vedere al sistemului informatic, în care să stabilim un alt plafon, mai ridicat, în care să intrăm direct în factură cu un anumit tarif, care să fie sub tariful actual practicat în piaţă – undeva la 1,1 lei, plus-minus, în funcţie de operatorul de furnizare şi de regiunea geografică”, a spus ministrul Energiei.

Tichetul electronic de energie este în valoare de 50 de lei pe lună. De acest sprijin financiar pot beneficia persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 de lei şi familiile cu venit net lunar pe membru de maximum 1.784 de lei.