Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 18,38%, în 2024, până la 46.205, faţă de 39.031 în anul anterior, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 9.150 de firme (număr în creştere cu 11,71% faţă de 2023) şi în judeţele Ilfov (2.508, plus 35,06%), Cluj (2.490, plus 22,54%), Constanţa (2.452, plus 31,44%), Timiş (2.057, plus 7,36%), Iaşi (1.756, plus 30,58%) şi Braşov (1.562, plus 22,61%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Ialomiţa, respectiv 234 (plus 9,86% faţă de anul anterior), Covasna (255, plus 22,6%), Mehedinţi (294, plus 12,64%), Călăraşi (327, plus 0,31%) şi Caraş-Severin (329, plus 17,92%).

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de dizolvări s-au înregistrat în judeţele Harghita (plus 47,28%), Maramureş (plus 43,27) şi Sibiu (plus 39,26%), în timp ce scăderi au fost consemnate doar în judeţele Hunedoara (minus 2,87%) şi Buzău (minus 2,55%).

Domeniul de activitate cu cele mai multe dizolvări de firme, în 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde au fost raportate 12.689 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de anul precedent, dizolvările din acest sector au crescut cu 14,76%.

Potrivit sursei citate, construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, respectiv 4.651 (+23,93%), 4.556 (+21,66%) şi 3.870 (+15,04%).

În decembrie 2024, s-au înregistrat 5.166 dizolvări de firme, cele mai multe în Bucureşti (983) şi în judeţele Cluj (316), Ilfov (258), Constanţa (234) şi Timiş (218).