Numărul locurilor de muncă vacante a crescut la 47.300, în al treilea trimestru al acestui an

somaj, contract Sursa foto: Pexels

Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 47.300 în al treilea trimestru din acest an, în creştere cu 7.700 faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi și citate de Agerpres.

Rata locurilor de muncă vacante a fost 0,95%, în creştere cu 0,15 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2020, rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,14 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a urcat cu 7.900.

Conform INS, în trimestrul III 2021, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,05%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,81%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (1,71%).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o cincime din numărul total al locurilor de muncă vacante (10.200 locuri vacante), cu o valoare a ratei de 0,94%. Sectorul bugetar a însumat puţin sub o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 6.200 locuri vacante s-au regăsit în sănătate şi asistenţă socială, 5.700 locuri vacante în administraţia publică, iar 2.800 locuri vacante în învăţământ.

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în industria extractivă (0,16%), tranzacţii imobiliare (0,18%), şi alte activităţi de servicii (0,21%).

Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au regăsit în tranzacţii imobiliare (30 locuri vacante), respectiv în industria extractivă şi alte activităţi de servicii (100 locuri vacante pentru fiecare secţiune în parte).

Prin comparaţie cu trimestrul precedent, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante. Astfel, cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în învăţământ (+0,57 puncte procentuale), industria prelucrătoare, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv intermedieri financiare şi asigurări (+0,21 puncte procentuale pentru fiecare secţiune în parte).

Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cele mai importante creşteri în industria prelucrătoare (2.200 locuri vacante), învăţământ (1.900 locuri vacante), respectiv comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (1.700 locuri vacante).

Scăderi semnificative ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în tranzacţii imobiliare (-0,18 puncte procentuale), informaţii şi comunicaţii (-0,15 puncte procentuale) respectiv industria extractivă (-0,10 puncte procentuale). Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cel mai mult în activităţile de informaţii şi comunicaţii (200 locuri vacante).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, la fel ca şi în cazul comparaţiei cu prima perioadă analizată, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante.

Aşadar, cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,70 puncte procentuale), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+0,53 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, cele mai importante creşteri s-au observat în industria prelucrătoare (+2.300 locuri vacante), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (1.200 locuri vacante), hoteluri şi restaurante (1.000 locuri vacante), respectiv sănătate şi asistenţă socială (900 locuri vacante).

La polul opus, cele mai semnificative scăderi, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante s-au regăsit în alte activităţi de servicii (-1,75 puncte procentuale, respectiv 800 locuri vacante), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport servicii (-0,13 puncte procentuale, respectiv 300 locuri vacante), precum şi în industria extractivă (-0,13 puncte procentuale, respectiv 100 locuri vacante).

Potrivit INS, în trimestrul III 2021, cele mai mari valori s-au înregistrat pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante (1,26%, respectiv 14.000 locuri vacante).

Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au înregistrat pentru ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,53%, respectiv 100 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,53%, respectiv 1.900 locuri vacante).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: