Numărul magazinelor online se va reduce la jumătate, după ce proprietarii vor fi obligați să facă publice documentele în baza cărora funcţionează, estimează președintele ANPC

online shopping, cumparaturi online, card, calculator Foto: Pexels

Numărul magazinelor online se va reduce la jumătate după ce va intra în vigoare propunerea de ordin privind obligarea proprietarilor acestora de a face publice documentele în baza cărora funcţionează, a estimat, miercuri, la Tulcea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, în timpul unei întâlniri organizate de Prefectura judeţului pe tema problemelor din turism, informează Agerpres.

El a menţionat, pentru Agerpres, că propunerea de ordin aflată pe site-ul instituţiei are ca obiectiv protejarea consumatorilor şi că va elimina, totodată, diferenţele care se fac între operatorii economici legali şi cei neautorizaţi.

“Dacă un local de alimentaţie publică e obligat prin actele normative să afişeze datele legate de desfăşurarea şi autorizarea desfăşurării activităţii, nu acelaşi lucru se întâmplă, din păcate, azi în mediul online, încurajând economia gri în cel mai fericit caz, dacă nu cea neagră, şi anume afacerile de apartament, neautorizate, neverificate şi cu o încălcare flagrantă a tuturor actelor normative în vigoare, plecând de la fiscalitate până la siguranţa consumatorilor”, a precizat preşedintele ANPC.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În timpul şedinţei, interpelat de operatorii economici din turism, Constantinescu a estimat că după intrarea în vigoare a ordinului, jumătate din operatorii economici din mediul online vor dispărea.

“Credeţi-mă că peste jumătate, în opinia noastră, din cei care astăzi activează în zona curieratului cu alimente vor dispărea, pentru că de fapt nu sunt locaţii autorizate. Pe noi, ca autoritate, ne interesează siguranţa consumatorilor”, a precizat preşedintele Horia Constantinescu.

Operatorii turistici prezenţi la şedinţă au solicitat autorităţilor responsabilizarea angajaţilor, astfel încât amenzile să fie împărţite între angajat şi angajator, iar preşedintele ANPC a apreciat drept “oportună” o asemenea măsură.

“Ne dorim de foarte mult timp acest lucru. Am iniţiat discuţii cu ocazia mai multor comandamente legate de sancţionarea celor cu care colaboraţi, pentru că acolo unde angajatorul pune la dispoziţie condiţiile de muncă, credem că ar trebui cumva să existe o formă de evidenţă a tuturor abaterilor angajaţilor, astfel încât la momentul în care aceştia vor să schimbe locul de muncă să existe posibilitatea unei evaluări a celui care ar urma să fie angajat. Vom rediscuta cu structurile de pe lângă Ministerul Muncii şi Ministerul Economiei. Credem că e oportună o asemenea măsură”, a menţionat preşedintele ANPC.

La rândul său, şeful de serviciu din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Constanţa, Cătălin Gherghişan, s-a arătat neîncrezător în ceea ce priveşte modificarea legislaţiei.

“Controalele se fac la adresa angajatorilor. Fiecare angajator trebuie să-şi facă ordine în propria ogradă. E frustrant să plătească cineva amendă pentru greşelile unui angajat, dar nici statul nu poate să stea paznic la business-ul fiecăruia. (…) Vă luptaţi cu morile de vânt, pentru că legislaţia nu se va modifica”, a apreciat reprezentantul Direcţiei Antifraudă.

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a anunţat că anul acesta toate echipele care vor participa la Comandamentul de control Delta Dunării vor avea bodycam-uri, astfel încât verificările să nu poată fi considerate un abuz sau o exagerare, comandamentul urmând să-şi înceapă activitatea în luna iunie.

În timpul şedinţei, operatorii economici din Deltă au cerut lămuriri cu privire la modul în care poate să funcţioneze un punct de gastronomie locală, dar şi cu privire la condiţiile în care pot fi păstrate unele produse tradiţionale, în contextul în care la controalele de până acum operatorii ar fi fost sancţionaţi nejustificat, în opinia lor.

Potrivit deciziei luate la finele şedinţei, problemele punctuale vor fi discutate de autorităţi şi operatorii economici în cadrul unor grupuri de lucru care vor funcţiona începând de luna viitoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: