Flyone, companie low-cost din Republica Moldova, a operat săptămâna trecută primul zbor comercial de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) către Tel Aviv. Compania este afiliată fostului ministru al Justiției Vladimir Cebotari, apropiat al lui Plahotniuc.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Zborurile către Tel Aviv vor fi operate de două ori pe săptămână, în fiecare joi și duminică, cu plecare din București la ora 19:30 și sosire în Tel Aviv la ora 22:30 (ora locală), la bordul aeronavelor moderne Airbus A320, configurate cu 180 de locuri.
Pentru retur, zborurile decolează din Tel Aviv la ora 23:30 (ora locală), cu sosire la București în jurul orei 02:10.
Tarifele pornesc de la doar 65 EUR / segment, ceea ce face din această rută una dintre cele mai accesibile opțiuni pentru călătoriile între România și Israel.
Flyone operează în prezent peste 75 de rute regulate și charter, conectând Bucureștiul, Chișinăul, Erevanul, Tașkentul și alte orașe cu destinații din Europa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Africa de Nord.
Anterior, compania anunța că inaugurează oficial în această vară o nouă bază operațională la Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni. Compania aeriană va lansa trei destinații din România în vara anului 2025.
Compania va opera de pe baza de la Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni două aeronave moderne de tip Airbus A320, cu o configurație de 180 de locuri.
Compania va lansa trei noi rute internaționale din București:
- Verona (Italia) – Zboruri în zilele de marți și vineri, începând cu 10 iunie 2025. Această rută este o premieră pentru piața românească, aleasă strategic pentru a răspunde cererii turistice ridicate și pentru a oferi escapade de weekend într-unul dintre cele mai romantice orașe europene.
- Bruxelles (Belgia) – Zboruri în zilele de miercuri și sâmbătă, din 2 iulie 2025, facilitând conexiuni eficiente atât pentru turism cât și pentru călătoriile de afaceri în capitala administrativă a Europei.
- Tel Aviv (Israel) – Zboruri în zilele de joi și duminică, începând cu 5 iunie 2025. Programul a fost gândit pentru a răspunde fluxului turistic și pentru a acomoda diaspora.
Compania aeriană Flyone a fost înființată în anul 2016 în Republica Moldova. Ea este afiliată fostului ministru al Justiției Vladimir Cebotari, un apropiat al fugarului penal Plahotniuc. În aprilie 2016, compania a operat primele curse charter, iar în iunie a lansat prima cursă regulată de pasageri, către Moscova. Din 2021, are o filială FlyOne Armenia care operează din Erevan, Armenia.
În 2024, Flyone a transportat peste 2,4 milioane de pasageri, a lansat 14 rute noi și și-a extins flota cu trei aeronave suplimentare. În 2025, compania are în plan să introducă și alte destinații, în linie cu direcția sa de creștere.
În prezent, compania operează peste 75 de rute regulate și charter, conectând Bucureștiul, Chișinăul, Erevanul, Tașkentul și alte orașe cheie cu destinații importante din Europa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Africa de Nord.