OCDE şi-a îmbunătăţit estimările de creştere pentru economia mondială în 2024

crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay

Economia mondială creşte mai rapid decât se estima în urmă cu câteva luni, graţie dinamismului relansării din SUA, în timp ce inflaţia se îndreaptă mai rapid decât se preconiza spre ţintele băncilor centrale, a anunţat, joi, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Potrivit celor mai recente estimări ale OCDE, economia mondială ar urma să înregistreze în acest an un avans de 3,1%, urmând ca anul următor să accelereze uşor la 3,2%. Comparativ, în luna februarie, OCDE prognoza o creştere de 2,9% a economiei mondiale în acest an şi un avans de 3% anul următor.

„Un optimist prudent a început să se răspândească în economia mondială”, estimează Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) într-un raport trimestrial, care atrage însă atenţia asupra disparităţilor puternice între ţări în funcţie de ritmul cu care inflaţia încetineşte, a reducerilor de dobândă practicate şi a „nevoilor de asanare bugetară mai mult sau mai puţin importante”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În cazul SUA, prima economie mondială, OCDE şi-a îmbunătăţit prognozele de creştere pentru 2024 până la 2,6%, de la 2,1% anterior, în timp ce prognozele pentru 2025 au fost revizuite uşor în sus până la 1,8%, de la 1,7% cât prognoza în februarie. De asemenea, estimările OCDE privind ritmul de creştere a economiei chineze au fost îmbunătăţite şi ele până la 4,9% în 2024, de la 4,7% cât prognoza anterior, în special graţie unei politici bugetare expansioniste.

Situaţia este diferită în cazul zonei euro, în cazul căreia OCDE mizează pe o creştere de doar 0,7%, revizuită uşor de la 0,6% cât estima în februarie, în principal ca urmare performanţelor modeste ale economiei germane. Totuşi, pentru 2025, OCDE se aşteaptă la o relansare a ritmului de creştere în zona euro până la 1,5%, faţă de 1,3% cât estima în februarie, odată cu revenirea cererii interne.

„Revalorizările salariale pe pieţele muncii tensionate şi creşterea veniturilor reale, într-un context de recul al inflaţiei, vor stimula consumul privat”, subliniază OCDE.

Organizaţia cu sediul la Paris pledează şi pentru o politică bugetară “prudentă”, care este “necesară pentru refacerea marjelor de manevră bugetară şi a finaliza relaxarea progresivă a politicii monetare pe măsură ce inflaţia revine aproape de ţintă”. În sfârşit, OCDE estimează că tensiunile geopolitice continuă să reprezinte un risc pentru economie pe termen scurt, “mai ales dacă conflictele în curs din Orientul Mijlociu se vor intensifica şi vor provoca perturbări pe pieţele energetice şi financiare, accentuând inflaţie şi frânând creşterea”.

Înfiinţată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii. În luna ianuarie 2022, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România şi-a depus pentru prima dată candidatura.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: