Economia Rusiei ar urma să se contracte cu 2,9% în acest an, pentru a reveni pe creştere în 2023/2024, a declarat marţi ministrul Dezvoltării Economice, Maxim Reşetnikov, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform scenariului de bază dezvăluit marţi de Ministerul rus al Dezvoltării Economice, Produsul Intern Brut ar urma să se contracte cu 0,9% în 2023, a anunţat agenţia de presă Itar Tass, adică o evoluţie mult mai bună faţă de declinul de 2,7% prognozat luna trecută.

Maxim Reşetnikov a subliniat că, de la un trimestru la altul, economia rusă va reveni pe creştere încă de la finele acestui an, în timp ce contracţia uşoară care va fi înregistrată pe ansamblul anului 2023 se va datora efectului de bază.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

De asemenea, Ministerul rus al Dezvoltării Economice a anunţat marţi că prognozează o creştere de 2,6% în 2024, mai puţin decât avansul de 3,7% estimat luna trecută, iar Maxim Reşetnikov a subliniat că economia Rusiei este pe cale să înregistreze o creştere anuală de peste 3% în perioada de după 2024.

Aceste noi estimări reprezintă o îmbunătăţire semnificativă faţă de prognozele publicate luna trecută, când Ministerul rus al Economiei miza pe o contracţie de 4,2% în 2022 şi una de 2,7% în 2023.

Maxim Reşetnikov a subliniat că estimările au fost îmbunătăţite deoarece economia rusă continuă să facă faţă, mai bine decât se estima, efectelor sancţiunilor impuse Moscovei de statele occidentale ca reacţie la invadarea Ucrainei.

Pe de altă parte, experții internaționali se așteaptă ca efectele sancțiunilor occidentale să se resimtă pe termen lung. Rusia s-ar putea confrunta cu o recesiune mai lungă și mai profundă, pe măsură ce impactul sancțiunilor americane și europene se extinde, afectând sectoare pe care țara s-a bazat ani de zile pentru a-și alimenta economia, potrivit unui raport intern pregătit pentru guvern și obținut de Bloomberg.