Consiliul Județean Prahova a scos la licitație un contract de 96 de milioane de lei pentru proiectarea și execuția unui pasaj peste DN 1 Centura Ploiești Vest. Pasajul suprateran va fi construit în zona intersecției cu DJ 101 spre localitatea Buda, în prezent intersecția fiind amenajată la nivel, cu bretele și foarte periculoasă la schimbarea direcției de mers. DN 1 Centura Ploiești Vest este una dintre cele mai aglomerate rute din țară, la sensurile giratorii dintre Bărcănești și Păulești formându-se cozi kilometrice. Consiliul Județean Prahova a construit și inaugurat în 2016 primul sens giratoriu suspendat din România, pasajul fiind pe Centura Ploiești Nord între DN 1 și DN 1 A (Păulești-Blejoi).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit documentației din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, etapa de proiectare va dura 2 luni, iar execuția 16 luni : ,,Investitia cuprinde realizarea obiectivului de investiţii „Pasaj denivelat peste DN1 (Centura Vest) la intersecția cu DJ1011 și strada Buda, județul Prahova” are ca scop realizarea unui pasaj denivelat între strada Buda și drumul judeţean D.J. 101 I, care supratraverseaza drumul naţional D.N. 1 (E60). În momentul de față intersecția ce face obiectul proiectului este o intersecție în cruce, cu ramuri perpendiculare. Drumul Naţional D.N. 1 este un drum cu patru benzi de circulaţie (câte două pe fiecare sens de mers) și face parte din categoria drumurilor naţionale europene, având indicativul E60, drumul judeţean D.J. 1011 face parte din categoria drumurilor judeţene de clasa tehnica IV, cu două benzi de circulaţie (câte una pe fiecare sens de mers), iar strada Buda face parte din categoria străzilor de categoria a IlI-a, colectoare, cu două benzi de circulaţie (câte una pe fiecare sens de mers). Realizarea acestui pasaj duce și la îmbunătățirea acceselor la complexele comerciale și parcurile industriale din zona. Pentru fluidizarea traficului se vor elimina punctele de conflict, astfel încât este necesar ca traficul să se intersecteze la niveluri diferite. Durata contractului 18 de luni, din care: • Durata servicii de proiectare – 2 luni; • Durata execuție lucrări – 16 luni;

,,Intersecția DN1 cu DJ101I, amenajata in forma de „cruce”, nu este iluminata pe timp de noapte si este poziționată la km aprox. 65+300 (al DN1). Aceasta deservește in prezent fluxuri orare de trafic foarte ridicate (circa 3.300 veh/ora). Aproximativ 90% din acest trafic se desfășoara pe aliniamentul DN1, fără să schimbe direcția de deplasare. Pe drumul de rang inferior (DJ101I, str. Buda) sunt amplasate indicatoare de tip „cedează trecerea” iar toate virajele de dreapta sunt amenajate cu pinteni si benzi de încadrare de cca. 75 m lungime. întrucât intersecția se află în afara localităților si nu există niciun indicator de limitare a vitezei de circulatie, vitezele de traversare a intersecției (N-S, S-N) sunt de
regulă ridicate si variază in intervalul 60 km/h – 100 km/h. Datorită debitului foarte ridicat de pe drumul principal (DN1), virajele de stanga din drumul secundar (DJ101I) se efectuează cu mare dificultate si cu punerea in pericol
a tuturor participanților la trafic. Intersecția deservește următoarele tipuri de fluxuri de trafic: o trafic de scurta/ medie distanta de tip turistic (în special Bucuresti – Valea Prahovei) o traficul de lungă distanță, pe relația Bucuresti –
Ploiesti – Brasov – Tg. Mures / Sibiu si mai departe o traficul local generat de obiectivele de interes din zona periurbană a municipiului Ploiești.”

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Finanțarea pasajului va fi asigurată din bugetul CJ Prahova, iar ofertele pot fi depuse până pe 14 decembrie 2022.