Un număr total de 47.700 de tineri cu vârsta de 18 ani vor primi câte un permis de călătorie cu trenul în Europa,  în martie 2023-februarie 2024, în cadrul programului DiscoverEU, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Candidații selectați vor călători, singuri sau într-un grup de până la cinci persoane, în perioada martie 2023-februarie 2024. Aceștia se vor deplasa în principal cu trenul, cu câteva excepții, pentru ca și cei care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate să poată participa.

„Datorită DiscoverEU, 47.700 de tineri vor începe în curând să își planifice călătoria prin Europa și se vor alătura unei comunități tot mai mari de europeni mobili. Și pentru ca tinerii noștri doresc să facă descoperiri culturale pe parcursul vizitelor lor, am adăugat un card cu reduceri pentru activități culturale și am publicat itinerarii culturale tematice pe Portalul european pentru tineret. Dorim ca toți câștigătorii să aibă o experiență de neuitat”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

În cadrul programului Erasmus+, această rundă de înscrieri a fost deschisă tinerilor cetățeni născuți între 1 ianuarie 2004 și 31 decembrie 2004, din statele membre ale UE și din țările asociate la Erasmus + (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Macedonia de Nord, Serbia și Türkiye). Participanții selectați vor putea, de asemenea, să participe la sesiuni de informare înainte de plecare sau la întâlniri în întreaga Europă, pentru a consolida dimensiunea educativă a călătoriilor.