PIB-ul UE a urcat cu 2,2% în trimestrul al treilea. Cele mai mici ritmuri de creștere s-au înregistrat în România și Slovacia

Bugetul familiei, bani Sursa foto: Pexels

Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere de 2,2% în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, iar în Uniunea Europeană PIB-ul a urcat cu 2,1% de la un trimestru la altul, în ambele cazuri fiind vorba de un avans identic cu cel consemnat în trimestrul II raportat la primele trei luni din an, arată datele publicate marţi de Eurostat și citate de Agerpres.

Cu excepţia Lituaniei, unde PIB-ul a stagnat, toate statele membre UE au consemnat o creştere a PIB în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent. Însă, în timp ce Austria a avut cea mai mare creştere a PIB de la un trimestru la altul (3,8%), cele mai mici ritmuri de creştere au fost consemnate în România şi Slovacia (ambele cu un avans de 0,4%).

În ritm anual, Produsul Intern Brut al zonei euro a crescut cu 3,9% în zona euro şi cu 4,1% în UE în trimestrul al treilea, după un avans de 14,4% în zona euro şi unul de 13,8% în UE în trimestrul al doilea. În cazul României, ritmul de creştere a încetinit până la 8,1% în al treilea trimestru, de la 13,8% în trimestrul al doilea.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Tot marţi, Eurostat a anunţat că numărul persoanelor ocupate a urcat cu 0,9%, atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană, în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta după ce în trimestrul al doilea ocuparea a crescut cu 0,8%, atât în zona euro, cât şi în UE.

În perioada iulie-septembrie 2021, ţările membre cu cea mai puternică majorare a ocupării au fost Irlanda (4%), Spania (2,6%) şi Lituania (2,1%), iar ţările cu cele mai modeste creşteri au fost Slovacia şi Croaţia (ambele cu 0,3%), precum şi Suedia, Cehia, Germania, Italia şi România (toate cu 0,4%). Eurostat estimează că în al treilea trimestru din 2021 erau 210 milioane persoane ocupate în Uniunea Europeană, din care 161 de milioane în zona euro.

În ceea ce priveşte România, Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în sus creşterea economică din trimestrul III al acestui an, la 0,4%, de la 0,3% cât estima anterior, iar faţă de perioada similară din 2020, Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 7,4% pe seria brută şi 8,1% pe seria ajustată sezonier. Pe data de 16 noiembrie, INS anunţa că economia României a încetinit la 0,3% în trimestrul III faţă de trimestrul anterior, în timp ce raporta la aceeaşi perioadă a anului trecut avansul PIB a fost de 7,2% pe serie brută şi 8% pe serie ajustată.