Planuri imobiliare: Unde, cât, cum și cine construiește în România. Rapoartele detaliate ale arhitecților, pe sectoare, cu sume și suprafețe

santier, sala polivalenta constanta, lucrari constructie Foto: Sala Polivalenta Constanta

Puțin sub 30% din totalul de dovezi de luare în evidență înscrise în 2021 sunt concentrate în doar cinci județe, iar numărul lor a crescut în 2021 în toată țara, cu excepția a trei județe. La nivel național, valoarea mediană de investiție a crescut în 2021 cu 8% față de 2020. Pentru toate categoriile de beneficiari, 2021 a reprezentat un an de creștere a valorilor mediane de investiție pe mp. În ceea ce privește cele mai active sectoare, cele mai multe proiecte sunt cele de locuințe, iar cea mai mare valoare mediană de investiție pe mp se înregistrează în cazul proiectelor de învățământ, formare și cercetare. Datele fac parte din cea mai recentă analiză a Ordinului Arhitecților din România.

OAR a publicat un nou raport statistic generat pe baza datelor înscrise în sistemul informatic al OAR – Raportul SIOAR pentru anul 2021. Raportul, semnat de Răzvan Zamfira, valorifică o colecție unică de date detaliate referitoare la investițiile în domeniul arhitecturii, complementară altor surse naționale de date statistice ale domeniului construcțiilor, cum ar fi cele colectate de Institutul Național de Statistică.

“Raportul curent surprinde dinamica pieței și a sectorului în a doua etapă a pandemiei, după șocul inițial resimțit în 2020, oferind posibilitatea de a urmări, prin comparație cu datele anterioare, impactul acestei crize asupra sectorului”, notează autorii analizei. Autorii precizează că viitorul raport, cel care va analiza anul în curs, va surprinde impactul războiului și al crizelor asociate, de energie, de materiale de construcție, de resurse.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Dovada de luare în evidență, folosită în statisticile care urmează, reprezintă instrumentul prin care Ordinul confirmă pentru toate părțile interesate că elaboratorul documentației semnate este arhitect cu drept de semnatură activ și astfel prezintă o certificare „la zi” a dreptului de practică a respectivei persoane. În procesul de luare în evidență la Ordin a fiecărui proiect, arhitectul înscrie date de bază le proiectului, indiferent de faza de proiect, anvergură sau localizare geografică.

27% din totalul de dovezi înscrise în 2021 sunt concentrate în doar 5 județe: Ilfov, Timiș, Cluj, Prahova și Bihor. Comparativ cu 2020, cea mai importantă creștere în ceea ce privește numărul de dovezi depuse în 2021 s-a produs în Ilfov, județ unde numărul dovezilor s-a dublat. Asta după ce în 2020 în Ilfov se înregistrase o scădere cu 5% față de anul precedent. Doar în trei dintre cele 42 de județe ale țării
numărul de dovezi înscrise a scăzut, cel mai afectat fiind Sălajul (-16%).

Valoarea mediană de investiție a dovezilor depuse în 2021 a fost de 149.000 de lei. La nivel național, valoarea mediană de investiție a crescut în 2021 cu 8% față de 2020. La nivel de județ, cea mai mare valoare mediană de investiție pentru perioada analizată se înregistrează în județul Sălaj (293.440 lei), iar cea mai mică în Brăila (50.000 lei)

193 mp e suprafața desfășurată mediană a dovezilor depuse în 2021. La nivel național, suprafața mediană desfășurată a dovezilor înscrise s-a menținut aproximativ constantă pe toată perioada cuprinsă în această analiză, înregistrând o mică scădere în 2021, de 2 mp. Județele cu cele mai mari suprafețe mediane desfășurate în 2021 au fost Sălaj (252 mp, cu o creștere de 5% față de 2020), Sibiu (247 mp cu o creștere de 3% față de 2020) și București (243 mp în 2020, în scădere cu 15% față de 2020). În mai mult de jumătate dintre cele 42 de județe s-au înregistrat scăderi ale suprafeței desfășurate mediane, cea mai mare fiind de în Buzău (25%).

La nivel național, începând cu anul 2018, s-a înregistrat o creștere constantă a valorii mediane de investiție pe mp, în 2021 ajungându-se la valoarea de 960 de lei/mp. Cea mai mare valoarea mediană de investiție pe mp a dovezilor depuse în 2021 s-a înregistrat în județul Vaslui (1.300 de lei/ mp), iar diferența față de ultimul clasat, județul Gorj (561 lei/mp), este una considerabilă

În 2021, 55% dintre dovezi au fost înscrise în mediul rural și 45% în mediul urban.

Cea mai mare parte a beneficiarilor sunt persoane fizice, urmate de persoane juridice și de instituțiil ale statului. În 2021, toate categoriile au înregistrat creșteri ale numărului de dovezi înscrise. Față de 2021, în toate județele, cu excepția Sălajului și Aradului, numărul dovezilor înscrise pentru beneficiari persoane fizice a crescut, creșterea cea mai mare fiind în județul Ilfov (47%).

Ponderile din totalul de dovezi înscrise au rămas similare pentru toți anii analizați, 73% dintre dovezi au ca beneficiari persoane fizice, 22% au ca beneficiari persoane juridice și 5% beneficiari instituții publice. Ierarhiile pe categorii de beneficiari după numărul de dovezi înscrise sunt similare pentru toate județele. Singura excepție relevant de menționat este cea a Bucureștiului, unde persoanele fizice reprezintă doar 50% din totalul de dovezi înscrise, 45% fiind reprezentate de persoane juridice. În topul județelor după ponderea dovezilor înscrise de persoane fizice se află județele Mehedinți (85%), Botoșani (83%) și Vrancea (82%).

Chiar dacă dovezile ce au ca beneficiari persoanele fizice sunt cele mai numeroase, în general suprafețele desfășurate ale acestora sunt cele mai mici, în ultimii trei ani rămânând aproximativ la valori între 170 și 177 mp).

Cele mai mari valori de investiție mediane se observă în cazul beneficiarilor instituții publice, la mare distanță față de cele ale persoanelor juridice și fizice, acest lucru fiind valabil pentru toți anii analizați. De menționat este și faptul că doar în cazul persoanelor juridice s-a înregistrat o ușoară scădere a valorii raportate în 2021 față de anul precedent.

Pentru toate categoriile de beneficiari, 2021 a reprezentat un an de creștere a valorilor mediane de investiție pe mp. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în cazul instituțiilor de stat, unde creșterea a fost de 661 RON/mp. Valorile maxime de investiție pe mp pentru persoane fizice s-au înregistrat în Vaslui (1.215 RON/mp) și București (1.107 RON/mp), iar la coada clasamentului s-au aflat județele Brăila (535 RON/mp) și Gorj (528 RON/mp) Valorile maxime de investiție pe mp pentru persoane juridice s-au înregistrat tot în Vaslui (1.375 RON/mp) și Sălaj (1.207 RON/mp), în timp ce valorile cele mai mici au fost raportate în județele Brăila (156 RON/mp) și Gorj (539 RON/mp)

 

În ceea ce privește cele mai active sectoare, cele mai multe proiecte sunt cele de locuințe, iar cea mai mare valoare mediană de investiție pe mp se înregistrează în cazul proiectelor de învățământ, formare și cercetare – 2182 de lei/mp, mai mult decât dublu față de locuințe.

Date detaliate pe sectoare, în analizele OAR:

 

 

Precizare. Reprezentanții OAR au explicat încă de la publicarea primelor ediții că sumele declarate sunt mai mici decât cele vehiculate și practicate în piață. Valoarea de investiție cu care operează analizele este declarată de către autorul documentației ca bază de calcul pentru stabilirea valorii taxelor de autorizare a construirii, de timbru cultural (al arhitecturii), de impozitare etc., după caz. Valoarea de investiție este extrasă din devizul general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Valoarea de investiție declarată la faza de obținere a autorizației de construire se actualizează prin regularizare contabilă la finalul lucrărilor de execuție, înaintea recepției în vederea întabulării construcției. Arhitecții explică și costurile foarte mici care apar în raport. „Valorile înregistrate în sistem de către arhitecți sunt aparent plafonate la nivelul valorii de impozitare prestabilite de către fiecare administrație locală în parte, ceea ce indică în mod suprinzător costuri nerealist de scăzute față de piața reală, însă se constată o uniformitate a acestei practici la nivel național, iar astfel analizele rămân relevante prin relativizarea reciprocă. Ordinul Arhitecților din România a inițiat dialoguri cu autoritățile și face demersuri de ordonare și corectare a practicilor din acest domeniu, în colaborare cu administrațiile locale și cea centrală”, se preciza în raportul OAR de anul trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Bună ziua
    Un articol bun, felicitări!
    Am fost 20 de ani inginer proiectant și mi-a făcut placere sa colaborez cu arhitecții români. Sunt oameni care pun pasiune în meserie, își sacrifică timpul personal pregătindu-se mereu. Nu greșesc dacă spun că ei sunt o comoară pentru țara în care trăiesc.
    Referitor la articol, am o observație: s-ar putea găsi o modalitate de a pune în ecuație investițiile care efectiv se execută sau sunt finalizate? Pentru că nu toate proiectele se și pun în execuție. Unele pot fi variante, proiecte pilot, simulări, planuri de perspectivă.
    Altfel, titlul articolului ar fi mai corect să facă trimitere la INTENȚIILE investitorilor.
    Vă mulțumesc.
    ING. M. M.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.