Ponderea energiei regenerabile folosită în domeniul transporturilor s-a situat, în 2021, la 9,1% în Uniunea Europeană (UE), în scădere cu 1,2 puncte procentuale (pp) faţă de 2020, arată datele publicate, luni, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acest rezultat arată că mai sunt încă multe de făcut pentru a îndeplini actuala ţintă de 14%, stabilită pentru 2030 prin Directiva 2009/28/EC privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Conform acestei Directive, în 2021, UE a fost cu 4,9 pp sub obiectivul din 2030.

În pofida sporirii utilizării energiei regenerabile folosită în domeniul transporturilor în termeni absoluţi, faţă de 2020, scăderea ponderii este legată atât de majorarea activităţilor de transport în urma ridicării restricţiilor din pandemie, cât şi de schimbarea metodologiei, precizează Eurostat.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În rândul statelor-membre UE, doar două ţări au depăşit obiectivul pentru 2030, respectiv Suedia (30,4%) şi Finlanda (20,5%), care au înregistrat o utilizarea ridicată a biocombustibililor conformi.

Pe de altă parte, cea mai redusă pondere a fost înregistrată în Irlanda şi Grecia (ambele cu 4,3%), Polonia (5,7%), Letonia (6,4%), Lituania (6,5%), Croaţia (6,9%), Cipru (7,2%), Cehia (7,5%), Bulgaria (7,6%) şi România (7,7%).

Cele mai mari scăderi din 2020 în 2021 au fost în Irlanda (-5,9 pp), Ungaria (-5,4 pp) şi Luxemburg (-4,6 pp).

În 2021, toate statele membre UE, cu excepţia Finlandei (+6,2 pp), Lituaniei (+1 pp), Danemarcei (+0,8 pp), Croaţiei (+0,4 pp) şi Maltei (nicio modificare), s-a raportat un declin al ponderii medii a energiei regenerabile folosite în domeniul transporturilor, comparativ cu datele din 2020.