Guvernul va aproba într-o ședință la Brașov indicatorii tehnico-economici pentru lotul Cristian-Codlea al Autostrăzii Ploiești-Brașov, a anunțat vineri, 26 aprilie, Premierul Marcel Ciolacu. Este un lot de 5 kilometri din județul Brașov cu o valoare estimată de 740 milioane lei.
,,Autostrada Comarnic -Brașov se va face prin parteneriat public privat. Sunt în jur de 4-5 miliarde de Euro. Pe banii atrași de domnul Grindeanu nu putem să-i dimensionăm pe toți pe Comarnic-Brașov. Ca să vedeți că am vorbit și azi cu domnul Grindeanu, cred că peste două săptămâni vor ieși primii indicatori de la consultanți și începem demersurile” – Marcel Ciolacu.
Eșecurile PPP pe autostrada Comarnic – Brașov din ultimele decenii:
- Tentativa guvernului Năstase în 2004
Premierul Adrian Năstase și ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, au avut prima încerare de parteneriat public – privat pentru Autostrada Ploiești – Brașov. Guvernul a selectat fără licitație trei firme pentru construirea tronsoanelor București – Ploiesti (Strabag din Austria), Comarnic – Predeal (Vinci din Franța) și Predeal – Brasov (Ashtrom-Roichman, Israel). Construcția ar fi trebuit să înceapă în 2005 și să se termine în 2009, urmând încă 25 de ani de operare a autostrăzii de către partenerul privat. Proiectul a fost abandonat după ce Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidențiale iar PSD – guvernarea.
- Tentativa guvernului Boc în 2009
În mandatul de ministrul al lui adu Berceanu, consorțiul franco-elen Vinci-Aktor a fost selectat pentru construirea celor 58 km dintre Comarnic și Brașov, costul estimat ajungând la 1,5 miliarde de euro. Lucrările ar fi trebuit să înceapă în 2010 și să se termine în 2014. Taxa de utilizare estimată erra echivalentul a 1,75 euro per 100 km. În 2010 partenerul privat a denunțat contractul, motivul oficial fiind lipsa fondurilor. România era în plină criză economică și financiară.
- Tentativa guvernului Ponta 2012-2015
În 2012, Compania de Drumuri a publicat anunțul de concesiune, iar în 2013 patru mari asocieri din China, Europa si Romania s-au înscris: Asocierea Vinci (Franta)- Aktor (Grecia) – Strabag (Austria), UMB Spedition-Tehnostrade (Romania), Impregilo S.p.A – Salini (Italia) și firma chineza China Communications Construction Company Limited.
Premierul Victor Ponta și ministrul Dan Șova puneau pariuri publice legate de terminarea autostrăzii, iar Dan Șova promitea să se mute cu cortul pe șantier.
La final de 2013 a fost anunțat câștigătorul procedurii Vinci – Aktor – Strabag. Autostrada era prroiectată la 53 km și urma să coste 1,8 miliarde de euro, iar taxa de utilizare devenise 7 lei; statul român urma să plătească pe lângă costul autostrăzii și o taxă anuală de întreținere de 37 milioane euro.
Concesiunea a eșuat după ce partenerul privat nu a reușit să atragă finanțare. De asemenea, valoarea proiectului s-ar fi adăugat la deficitul bugetar, iar Ministerul Finanțelor a refuzat să emită o scrisoare de asumare financiară a proiectului
- Tentativa guvernului Dăncilă 2018-2019
Viorica Dăncilă a renunțat la soluția găsită de fostul premier Mihai Tudose și ministrul Marius Nica, care ajunseseră la o soluție pentru implicarea Băncii Mondiale, și a mutat proiectul la Comisia de Prognoză, de facto sub coordonarea lui Darius Vâlcov, unul dintre oamenii lui Liviu Dragnea.
Costul era estimat la 1,4 miliarde de euro, contractul urma să se întindă pe 44 de ani (primii 4 ani execuția lucrărilor). În 2019 Comisia de Prognoză a selectat câștigătorul asocierea chinezo-turcă CCCC – Makyol. În 2020, guvernul Ludovic Orban a renunțat la acest contract.
Datele oficiale CNAIR:
„Vineri, 12.02.2021, CNAIR a semnat cu SC CONSITRANS S.R.L. contractul pentru „Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru “Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov””.
Valoarea contractului este de 46.554.284,02 Lei fără TVA, obiectivul fiind finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile.
Durata de realizare a serviciilor de proiectare este:
- 30 de luni pentru Revizuirea/Completarea Studiului de Fezabilitate;
- 6 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC);
- 6 luni pentru Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).”