Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că a semnat, vineri, decretul de promulgare a legii care introduce reguli mai clare şi mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare, pentru a proteja mai bine cetăţenii care cumpără locuinţe aflate în fază de proiect, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Noua lege modifică cadrul legal privind calitatea în construcţii şi sistemul de cadastru, introducând reguli mai ferme pentru dezvoltatori, care vor putea promite vânzarea unei locuinţe viitoare doar după ce autorizaţia de construire este notată în cartea funciară şi după realizarea procedurii de preapartamentare. Totodată, se limitează avansurile la maximum 5% pentru rezervări, maximum 25% pentru structura de rezistenţă şi 20% pentru instalaţii, în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare”, a scris şeful statului pe Facebook.
Astfel, explică el, sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege iar nerespectarea se sancţionează cu amendă în cuantum de 1% din cifra de afaceri.
Aceste măsuri, evidenţiază preşedintele, au ca scop creşterea încrederii în piaţa imobiliară, responsabilizarea dezvoltatorilor şi protejarea investitorilor şi a familiilor care îşi achiziţionează o locuinţă.
Legea va fi publicată în Monitorul Oficial la începutul săptămânii viitoare.
Context: Scandalul Nordis a izbucnit în octombrie anul trecut, cu puțin înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare, când portalul Recorder a arătat cum dezvoltatorul imobiliar Nordis a înșelat sute de clienți, încasând avasuri pe care nu le-a mai onorat sau a vândut același apartament mai multor clienți. Scandalul a dus la demisia deputatei PSD Laura Vicol de la șefia Comisiei Juridice din Camera deputaților și din Parlament, întrucât era soția lui Valentin Ciorbă, unul din principații acționari ai afacerii Nordis.
Imediat după aceea, în noiembrie, un alt scandal izbucnea legat de același dezvoltator imobiliar. G4 Media dezvăluia că lideri ai PSD precum Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Gabriel Vlase (șeful SIE) au beneficiat de zboruri private cu avioane închiriate de Nordis pentru a participa la curse de Formula 1 sau la meciuri de fotbal internațional.
Proiectul modifică Legea 10/1995 privind calitatea în construcții și Legea cadastrului, având ca scop protejarea cumpărătorilor de practici abuzive.

Sursa Foto: Grupul Nordis