Prețul untului a atins un nivel record în Europa și în SUA, pe fondul scăderii producției de lapte și al creșterii costulului pentru furaje

unt ulei de măsline Sursa foto: Dreamstime

Preţurile untului au crescut vertiginos în ultimele luni, atingând niveluri record în întreaga Europă, o veste proastă pentru brutari şi cofetari, care se pregătesc pentru sărbătorile de Crăciun şi se confruntă deja cu costuri ridicate pentru ciocolată şi zahăr, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Cererea crescută de unt, stocurile reduse şi preferinţa procesatorilor de produse lactate de a utiliza mai mult lapte pentru produse mai profitabile, cum ar fi brânza, au determinat această creştere a preţurilor, spun analiştii.

Pe pieţele mondiale, untul european se tranzacţiona la prețul record de 8.706 dolari pe tonă la 29 septembrie, în creştere cu 83% faţă de anul precedent, potrivit celor mai recente date oficiale ale Comisiei Europene. Preţurile erau, de asemenea, mai mari faţă de anul trecut în Australia şi Noua Zeelandă, deşi au scăzut faţă de maximele din timpul verii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Deşi marile companii alimentare şi-au asigurat în mare parte aprovizionarea cu unt înainte de începerea producţiei de prăjituri şi îngheţată de Crăciun, impactul asupra micilor producători va fi semnificativ, iar o creştere a preţurilor este inevitabilă, a declarat Paul Boivin, directorul Federaţiei Franceze a Brutarilor şi Cofetarilor (FEB).

Producţia de lapte a scăzut anul trecut în majoritatea regiunilor lumii, inclusiv în Europa, Statele Unite şi Noua Zeelandă – cel mai mare exportator de lapte şi unt din lume – din cauza preţurilor scăzute şi a costurilor ridicate pentru furaje, care au descurajat mulţi fermieri.

Producţia globală de lapte şi-a revenit uşor în 2024, dar a rămas insuficientă în comparaţie cu cererea în creştere, ceea ce i-a determinat pe producători să aloce laptele către produse mai competitive, cum ar fi brânza, în detrimentul untului, a explicat analistul Rabobank, Michael Harvey.

Producţia de lapte din UE a crescut cu 0,7% între ianuarie 2023 şi iulie 2024, conform celor mai recente date ale UE. În aceeaşi perioadă, producţia de unt a scăzut cu 1,6%, în timp ce stocurile se aflau la niveluri scăzute istorice, iar producţia de brânză a crescut cu 3,2%.

Departamentul de Agricultură al Statelor Unite (USDA) a ridicat luna aceasta prognoza pentru preţurile untului din 2024 la 3 dolari pe livră, cu 15% mai mult decât anul trecut, din cauza scăderii numărului de vaci şi a producţiei mai reduse de lapte per animal.

„Proviziile limitate de lapte şi cererea solidă vor menţine perspectiva de preţ ridicată şi în 2025,” a declarat USDA.

Veniturile pe piaţa globală a untului sunt estimate să ajungă la 42 de miliarde de dolari în 2024, o creştere de peste 8% faţă de 2022, iar piaţa se aşteaptă să crească anual cu 7% până în 2029, conform platformei de date Statista.

Preţurile untului din Europa au fost, de asemenea, susţinute parţial de temerile legate de o scădere suplimentară a aprovizionării cu lapte din cauza răspândirii bolilor la vacile din Europa de Vest, inclusiv a febrei catarale ovine şi a bolii hemoragice epizootice (EHD), au spus analiştii.

Cu toate acestea, numărul focarelor de gripă aviară la vacile din SUA nu a fost suficient de mare pentru a afecta producţia naţională de lapte, a declarat economistul USDA, Michael McConnell.

Preţurile untului ar trebui să scadă de la nivelurile record pe măsură ce producătorii de lactate îşi cresc producţia pentru a beneficia de preţurile ridicate, dar ar putea dura câteva luni până să se observe o scădere semnificativă, a spus Susan Kilsby, analist la banca ANZ din Noua Zeelandă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: