Primăria Sectorului 1 a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Consiliul Local pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public. Tarifele propuse sunt: 200 de lei pentru operaţiunea de ridicare (până la 5 tone, respectiv 270 de lei, peste 5 tone), 150 de lei pentru transport şi 75 de lei depozitarea pentru primele 24 de ore, urmând ca după cele 24 de ore să se achite 25 lei/zi. Așadar, un total de minim 425 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ridicarea maşinilor se va face de pe domeniul public al Sectorului 1 sau din alte locuri decât drumul public (zone pietonale, spații verzi, scuaruri, parcări de reședință). „Regulamentul aflat în dezbatere publică prevede că sunt supuse ridicării, transportului și depozitării în spații special amenajate până la eliberarea lor de către proprietarii/deținătorii legali vehiculele staționate neregulamentar pe domeniul public sau în alte locuri decât drumul public (zone pietonale, spații verzi, scuaruri, parcări de reședință etc.). Aceluiași regulament se supun și vehiculele staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 și vehiculele parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele cu handicap”, explică Primăria Sectorului 1.

Acțiunea de ridicare va fi realizată de către Administrația Domeniului Public Sector 1 sau de către un operator contractat care va deține autovehicule și dotarea necesară pentru practicarea activității de ridicare a vehiculelor.
Tarifele sunt asemănătoare cu cele pe care le percep Primăria sectorului 3, singura primărie de sector cu serviciu dedicat de ridicare auto, respectiv PMB prin Compania Municipală Managementul Transportului care deţine 6 platforme specializate.

Legea prin care Poliţia Naţională sau Poliţia Locală pot ridica maşinile parcate neregulamentar a fost modificată la sfârşitul anului trecut pentru a permite şi ridicarea autovehiculelor de pe trotuar, spaţii verzi etc., deoarece în veche formă ridicarea se putea face doar de pe partea carosabilă.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie