Primăria Sectorului 4 a început ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

Ridicare maşini sector 6 Sursa foto: Facebook / Ciprian Ciucu

Primăria Sectorului 4 a început ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, tariful pentru ridicare, transport şi depozitare (primele 24 de ore) fiind 300 de lei, după acest interval proprietarii auto urmând să achite încă 50 lei/zi.

Ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar se face cu echipaje de la Poliţia Locală, prioritare fiind zone precum trecerile de pietoni, intrările la spitale sau instituţii publice şi trotuare, a anunţat pe pagina sa de Facebook primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.

„Începem ridicarea mașinilor parcate neregulamentar și eliberăm astfel trotuarele, trecerile de pietoni, colțurile de stradă din intersecțiile cu vizibilitate redusă, precum și intrările la spitale și alte instituții publice. Acțiunea va fi coordonată de colegii mei de la Poliția Locală și de la Direcția Mobilitate Urbană, care vor reloca autoturismele într-una dintre următoarele parcări: Pridvorului (Palatul Copiilor), Nițu Vasile (lângă depoul STB) sau Olteniței nr. 9 (fostul sediu al Grădinii de Sud). Proprietarii mașinilor ridicate pot afla locația în care se află vehicul lor fie accesând site-ul mobilitateurbana4.ro, la secțiunea “verificare auto” sau telefonic la 021.9441”, a precizat primarul Daniel Băluţă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Achitarea tarifelor poate fi realizată cash la aparatele de tip selfpay (un astfel de aparat va fi disponibil în fiecare dintre locațiile de depozitare) sau cu cardul bancar, fie direct la operatorul prezent 24 de ore din 24 în locația de depozitare, fie online prin intermediul site-ului mobilitateurbana4.ro.

Se ridică maşinile parcate neregulamentar sau abandonate şi în sectoarele 3 şi 6. Se pregăteşte Serviciul de Ridicări şi în sectorul 1

Primăria Sectorului 3 ridică de mai mulţi ani maşinile parcate neregulamentar, serviciul fiind în regie proprie cu echipele Poliţiei Locale. Pentru recuperarea maşinii se achită aproximativ 500 de lei, la care se adaugă şi amenda pentru staţionare neregulamentară (n.r 4-5 puncte amendă, 290 de lei dacă se achită în 15 zile).

În sectorul 6, luna trecută a devenit operaţional Serviciul de Ridicări Auto din subordinea ADP, iar taxa este de 500 de lei, ridicare şi transport, plus 30 de lei ziua de depozitare. Primele maşini ridicate au fost autovehiculele abandonate.

Vor fi ridicate maşinile şi în sectorul 1, tariful minim fiind de 425 de lei, ridicare, transport şi depozitare pentru primele 24 de ore.

Maşinile parcate neregulamentar se ridică şi în alte mari oraşe. De exemplu, la Sibiu tarifele sunt printre cele mai ridicate: 350 lei ridicarea, 100 de lei transportul şi 150 de lei depozitarea.

Şi la Constanţa Primăria percepe un tarif destul de mare, 450 de lei doar pentru operaţiunea de ridicare.

Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar a fost reglementată în 2016, la modificarea Codului Rutier şi a devenit serviciu public în subordinea autorităţilor locale după ce, primăriile aveau contracte cu firme private „hingheri auto” în conturile cărora intra cea mai mare sumă din taxele percepute.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. E o lupta inegală.
    Chiar de ar fi singurul Primar care ar face acest lucru esential ar fia se stopa cumpararea de Sh.

    S-a ajuns ca o familie sa aiba trei sau patru auto SH.
    Cu 1000€ se cumpara vechiturileEuropei si fara sa aiba loc de parcare toti cocalariiparcheaza pe trotuar, peverde, pe interzis.

    Acum se poate reglementa importul de Sh care vine mai repede decat SarsCOV19.

    Apoi se poate dubla impozitul la a doua auto/familie sau tripla impozitul la al treilea SH.
    Samd.
    In al treilea rand ar trebui arondate zone pe politisti locali, amendati acesti poluatori si un corp de executori sa aplice.
    Punct.
    Dar Primarii nu fac!
    Ce trebuie!
    Lene &prostie!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.