Producătorul rusesc de camioane și motoare Kamaz va dezvolta și fabrica autovehicule electrice în Ungaria

camion Kamaz Foto: Kamaz

Reprezentanţii Ministerului ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei (ITM) şi ai companiei ruse Kamaz au semnat luni o scrisoare de intenţie, în cadrul unei videoconferinţe şi anunţă că cea mai mare companie de autovehicule din Rusia va dezvolta şi va putea fabrica în Ungaria autovehicule electrice, scrie News.ro.

„Centrul de cercetare şi dezvoltare al celui mai mare producător rus de autovehicule îşi va începe activitatea, anul acesta, în Ungaria, cu 65 de ingineri de înaltă calificare”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei (ITM) preluat de agenţia ungară de presă MTI.

În document se subliniază că, în decurs de doi ani, se va dubla numărul specialiştilor care se vor ocupa de electromobilitate în centrul din Ungaria al companiei, care va ajunge astfel la capacitatea completă a personalului. De la mijlocul deceniului, compania va putea aduce în Ungaria şi linii de producţie. Cu privire la acestea, reprezentanţii Ministerului ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei (ITM) şi cei ai companiei Kamaz au semnat, în data de 24 ianuarie 2022, o scrisoare de intenţie, în cadrul unei videoconferinţe.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Negocierile dintre ITM şi Kamaz au început în vara anului trecut, în vederea stabilirii unei cooperări bilaterale în domeniul industriei auvehiculelor electrice.

Cooperarea planificată se va putea desfăşura în două etape. Prima fază se va concentra pe cercetarea şi dezvoltarea comună. Partea ungară va ajuta la formarea echipei de ingineri, încurajând parteneriatele universitare şi industriale şi oferind un mediu de clasă mondială pentru testare. Centrul de cercetare şi dezvoltare din Ungaria va putea oferi, până în anul 2024, 130 de locuri de muncă pentru specialişti, se mai arată în comunicat.

Compania va putea urma construcţia şi punerea în funcţiune a liniilor de producţie, pentru care partenerul ungar va propune o locaţie de investiţie. Aici, vor putea fi produse, cel mai devreme începând din anul 2025, aproximativ 32.000 de autovehicule electrice pe an.

Potrivit planurilor, până în anul 2030, fabrica din Ungaria îşi va putea mări producţia de aproximativ 10 ori. Pentru a pune în practică aceste idei, părţile vor putea înfiinţa o societate mixtă.

Grupul Kamaz este cea mai mare companie de autovehicule din Rusia şi una dintre primele 20 din lume care produce camioane grele. Numai din camioane oferă peste 60 de modele, dar mai produce şi remorci, autobuze şi motoare. Produsele grupului sunt utilizate în peste 80 de ţări. În anul 2018, Kamaz a început şi producţia de serie a autobuzelor electrice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: