Produsul Intern Brut al Ucrainei s-a contractat cu 30% în primele trei trimestre din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal din cauza invaziei ruseşti, a anunţat sâmbătă Ministerul Economiei de la Kiev, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Evoluţiile meteo nefavorabile din luna septembrie care au încetinit recoltatul cerealelor au avut şi ele o contribuţie precum şi întreruperile în aprovizionarea cu energie electrică de la centrală nucleară Zaporojie. Aceasta este cea mai mare centrală nucleară din Europa şi furnizează circa o treime din producţia de energie electrică a Ucrainei. Rusia şi-a însuşit formal centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, pe care o ocupă militar de la începutul lunii martie.
Pe de altă parte exporturile Ucrainei au crescut cu 23% în septembrie comparativ cu luna august, atingând cel mai ridicat nivel de la debutul invaziei ruseşti, graţie unui acord internaţional care a permis reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră.
“Situaţia de pe front s-a îmbunătăţit în septembrie, dar inamicul continuă să bombardeze teritoriul ucrainean, ceea ce pune presiuni asupra încrederii mediului de afaceri şi sectorului de logistică” a informat Ministerul Economiei de la Kiev într-un comunicat de presă. “Noi distrugeri ale facilităţilor de producţie, infrastructurii şi clădirilor rezidenţiale”, precum şi incertitudinea cu priire la cât de mult va dura războiul, afectează dezvoltarea şi amână revenirea, se mai arată în comunicat.
În luna iulie a acestui an, Banca Naţională a Ucrainei a prognozat că economia ucraineană ar putea să se contracte cu o treime în 2022 dar ar urma să înregistreze un avans cuprins între 5% şi 6% în 2023 şi 2024.
Separat, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat vineri că va debloca 1,3 miliarde de dolari în finanţare de urgenţă pentru Ucraina prin noul său instrument de ajutorare pentru a face faţă şocurilor alimentare. “Amploarea şi intensitatea războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de şapte luni a provocat suferinţe umane considerabile şi a lovit puternic economia ucraineană”, a estimat instituţia în comunicatul său, adăugând: “PIB-ul este aşteptat să scadă cu 35% în 2022 comparativ cu 2021, iar nevoile de finanţare rămân foarte importante”.
La sfârşitul lui septembrie, Banca Mondială a acordat, de asemenea, un sprijin suplimentar de 530 de milioane de dolari pentru “a face faţă nevoilor urgente cauzate de invazia rusă”, ridicând ajutorul total acordat de instituţie la 13 miliarde de dolari de la începutul conflictului.
La rândul său, Congresul american a votat o nouă tranşă de ajutor de 12,3 miliarde de dolari, dintre care 3,7 miliarde de dolari pentru echipamente militare, ridicând efortul total american la 65 de miliarde de dolari de la lansarea invaziei ruse.