Proiect USR pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale

bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Deputaţii USR Oana Ţoiu şi Cristian Seidler au depus o iniţiativă legislativă pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale.

Iniţiativa vine după ce, în urmă cu două săptămâni, cei doi au sesizat Avocatul Poporului, cerându-i să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă conform căreia salariaţii care intră în concediu medical vor primi indemnizaţii mai mici cu 10%.

Oana Ţoiu cere dezbaterea legii în regim de urgenţă sau aprobarea amendamentelor care abrogă prevederea din OUG, reiese dintr-un comunicat al USR, transmis vineri Agerpres.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Au minţit că nu vin cu taxe noi, apoi forţaţi de adevărul care a ieşit la suprafaţă au invocat frauda. Dar, nimeni nu falsifică o naştere, o sarcină cu risc, un diagnostic de cancer sau un diagnostic de cancer al copilului său pe care are dreptul să-l însoţească la tratament din zilele sale de concediu medical, pentru care a muncit şi contribuit. Legea lor lacomă este în vigoare de o lună şi au scăzut cu 10%, deja, veniturile pentru 4.000 de mame, angajate, care tocmai au născut, 9.000 de femei însărcinate cu sarcini cu risc, 25.000 de părinţi. Soluţia la fraudă e oprirea ei prin măsuri luate cu Colegiul Medicilor, nu finanţarea ei din taxa pe boală de la cei care au contribuit, deja, ani de zile la fondul care să le asigure acest drept”, susţine Oana Ţoiu.

Contribuabilii cinstiţi nu trebuie pedepsiţi pentru că instituţiile statului “nu sunt în stare să dovedească şi să oprească frauda”, arată USR.

“În anul 2024, PSD şi PNL au alocat cea mai mare sumă din istorie pentru pensii speciale, dar au decis impozitarea concediilor medicale. Acţiuni care vorbesc mai puternic decât orice cuvinte”, a precizat Cristian Seidler.

USR reaminteşte că în perioada în care a gestionat Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate a introdus obligativitatea monitorizării bolnavului de medicul de familie, după acordarea concediului medical.

“Soluţii corecte există. USR a făcut legea care permite antreprenoarelor însărcinate şi celor cu meserii liberale dreptul la concedii medicale de risc maternal şi va milita până la capăt ca drepturile acestor femei să nu fie ciuntite nici măcar cu 10%”, se menţionează în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: