Proiectantul Autostrăzii A3 Ploiești – Brașov: CNAIR a prelungit cu 500 de zile, până la 15 ianuarie 2025, termenul pentru studiul de fezabilitate, dar nu mai poate suporta costurile din teren / Un fost director CNAIR spune că autostrada este „pentru distracție” și nu se poate termina nici în 2030

DN1 Valea Prahovei, Ploiesti, Brasov Sursa foto: Imagini din dronă, CNAIR

Consitrans, proiectantul Autostrăzii Ploiești – Brașov, a primit o prelungire de 500 de zile, până la 15 ianuarie 2025, pentru predarea studiului de fezabilitate, dar anunță că nu mai poate suporta costurile din teren, costuri duble față de prețurile din oferta depusă în 2020. Consitrans susține că lucrează cu 7 foreze la studiile geotehnice între Ploiești și Comarnic, dar că nu a reușit să intre și în zona montană din cauza ploilor din ultimele zile.

Directorul general adjunct al proiectantului, inginerul Petre Ene, a spus la B1 TV că extensia a fost cauzată de constrângerile financiare și reevaluarea soluțiilor tehnice pentru a reduce costul estimat de la 10 miliarde de euro la aproximativ 5 miliarde de euro (bani pe care Ministerul Transporturilor oricum nu-i are). Contractul pentru documentația tehnică (studiu de fezabilitate și proiect tehnic) a fost semnat în februarie 2021 pentru o ofertă de 47 milioane lei și o durată de 42 de luni din care primele 30 de luni (doi ani și jumătate) studiul de fezabilitate. Termenul inițial de predare era septembrie 2024, dar a fost prelungit până în ianuarie 2026 pentru întreaga documentație.

„Am un contract, este în derulare, facem tot ce se poate pentru a-l finaliza. Este greu pentru că în 2024 vorbim despre lucrări (studii geotehnice, arheologie etc.) cu o foarte mare întârziere, dar nu din cauza noastră, pe care Consitrans nu le poate suporta. Astăzi sunt prețuri noi, niciunul dintre subcontractorii noștri nu lucrează cu prețurile din aprilie 2020 când am depus oferta. CNAIR a semnat un act adițional pentru prelungirea contractului cu 500 de zile. Avem și un model de actualizare a prețurilor, dar astăzi la 7,8 lei litrul de motorină, la 4500 de lei salariul minim pe economie în construcții… în 2020 când am făcut oferta salariul era 2200 lei, motorina era 5 lei și un pic, e o creștere de cel puțin 50% pe care nu știm cât o mai putem suporta. De aceea, discuțiile sunt încă deschise cu subantreprenorii să vedem cum vom putea termina contractul”, a declarat Petre Ene, Consitrans.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Despre autostrada de pe Valea Prahovei, Ovidiu Barbier, un fost director general adjunct CNAIR (mandatul Lucian Bode), a spus că este „for fun” pentru schiori și distracție, iar în acest moment nu sunt identificate fonduri, nu are trafic greu suficient între București și Brașov și nu poate fi construită nici măcar în 2030, ultimul termen pe care l-a avansat sâmbătă, 16 martie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

„Este autostradă for fun, absolut. Mergem la schi, mergem la plimbare…la distracție, facem turism. Autostrada se va construi, dar nu în această etapă. Comisia Europeană nu finanțează autostrada Ploiești – Brașov”, a declarat inginerul CFDP, Ovidiu Barbier.

În replică, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură (API), Ionuț Ciurea, a arătat că cifrele de trafic Media Zilnică Anuală susțin legătura pe autostradă completă între București și Brașov, cu peste 26.000 de mașini/zi pe sectorul Ploiești – Comarnic (raportul din recensământul rutier din 2015).

Dincolo de calculele de moment, o legătură decentă între București și Brașov trebuie realizată nu doar pentru accesul în stațiuni, ci pentru tranzitul spre nodul rutier Brașov și mai departe spre Sighișoara, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, având în vedere că autostrada de pe Valea Oltului nu se poate termina mai devreme de 2030. Cu investiții accesibile precum Centurile Comarnic și Bușteni – Azuga, pasaje la Sinaia, Azuga și Predeal, traficul poate fi îmbunătățit pe DN 1 Valea Prahovei până semnarea contractelor pentru loturile de munte de pe A3.

Indiferent de acestea, rămâne eșecul statului ca în 2024 să nu fie proiecte în execuție pentru Autostrada Ploiești – Brașov și modernizarea completă a Magistralei CFR București – Brașov (viteza maximă este de doar 140 km/h, iar de la Predeal și Brașov linia este nemodernizată).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. O tara condusa de habarnisti fara viziune!Ca sa nu spun cretini!Ca si dobitocul de Basescu ,ca tara nu are nevoie de autostrazi de parca astea sr fac de azi pe maine!Cretini!

  2. Mama lor de incompetenți, când aveam nevoie de autostrada asta nu peste 2 ani ci ieri, ei anunță ca abia studiul de fezabilitate e gata în 2 ani? Ce au făcut până acum? Firma aia incompetentă a crezut ca face studiul în 3 luni? Cum au făcut ei oferta pentru un proiect de 5 ani crezând ca prețurile rămân fixe???? Mai bătuți in cap ca ăștia nu am văzut. PSD și PNL urgentați urgent problema sau ieșim în stradă și vă dăm afară în șuturi de nu mai rămâneți nici o luna acolo nu mai zic să pupați alte alegeri.

    • Cand organizezi iesirea in strada da un mesaj si aici ca o sa vina multi romani enervati si dornici sa dea suturi in dobitocii aia din cocina din Parlament si Guvern!

  3. Pentru mine e clar că dacă nu sunt fonduri europene nerambursabile nimeni nu este dispus să se complice cu un asemenea proiect. Studiile de trafic sunt elocvente și degeaba vine un director executiv (?) să ne prezinte niste date privind traficul, date preluate, bineînțeles, de la alții. Daca traficul de transport mărfuri nu este preponderent pe aceasta relație, faceți fraților un drum express. Chiar și taxa de autostradă pe această porțiune este explicabilă și cumva necesară. Au sărit unii în sus când a amintit ministrul transporturilor de taxă. Sunt mulți amatori de gratuități in aceasta țară.

    • Daca nu e dispus sa se complice atunci sa nu semneze! Astia nu au cativa oameni care sa poata analiza ce semneaza? Sau firma e a baiatelului amantei lui taticu’ ?

  4. Nu se vrea autostrada Comarnic Brasov . Politic nu se vrea ! Nu este trafic greu pe Ploiesti-Brasov deoarece este interzis intre 7-22 si asta pentru ca altfel s-ar bloca de tot traficul . S-au platit zeci de studii , … de fapt si-au împărțit banii intre politic si firme capuse . O mare hoție . Au trecut 34 de ani de la revoluție si ar fii trebuit sa avem o noua clasa politică cu alta gândire…dar nu , tot hoți. Suntem un popor care ne furam caciula unul la altul. Tara in care “ merge si asa “ , in care lucrul bine facut este de fapt bine furat . ….

  5. Acest drum este poarta nr 1 de intrat in Transilvania. Are un flux de de peste 50 000 de vehicule in 24 ore . Cu o taxa de de 2 euro sunt incasari de peste 3 mil euro / luna .
    De ce nu o concesioneaza tovarsi guvernanti !!?? .
    Oricun anul viitor vor fi alegeri anticipate . Noul partid care va concura la anticipate va castiga. Si atunci da vedeti frumusete . Vor fi bani suficienti sa luminam toate autostrazile . ( Se pot construi si fara studiul de fazabilitate , aceasta gaselnita de furat banii noștri .
    Tovarsi procurori nu au auzit de autosesizare pt CNAIR.

  6. Pentru romanii din judetele prin care ar putea sa treaca A3: NU VOTATI PNL, PSD si AUR ! Alegeti ce vreti dar nu ii votati pe astia!!!
    PSD, PNL si AUR doresc sa NU EXISTE A3 fiindca RUSIA NU VREA SA PUTEM TRECE CARPATII CU ARMATA!!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.