Compania germană Bosch s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, la Blaj. Aproximativ 40% dintre locuitorii orașului și ai satelor din jur muncesc acolo. Pe lângă ei, un mare număr de angajați veniți din alte părți, din orașe mari, și chiar expați.
Economedia a discutat cu Bernhard Gehlert, Vicepreşedinte Senior, director comercial al fabricii Bosch Automotive SRL din Blaj.
Din noiembrie 2020, acesta deține funcţia de director comercial al unitaţii de producţie Bosch din Blaj, judeţul Alba. Acesta activează în cadrul Grupului Bosch de peste 20 de ani, ocupând poziţii importante şi în locaţii ale companiei din ţări precum China, Turcia sau Italia.
Bernhard Gehlert a răspuns unor întrebări legate de modul în care compania rezolvă problema forței de muncă pe care o au multe companii localizate în orașe mici, despre motivarea angajaților și despre recrutarea lor.
În legătură cu acest aspect, de remarcat sistemul de învățământ tehnic pe care îl derulează compania în România și care reprezintă o pepinieră pentru recrutarea viitorilor angajați. Elevii au posibilitatea să lucreze direct în sistemul Bosch și să înțeleagă ce înseamnă să fii angajat al unei asemenea companii.
De asemenea, directorul comercial al fabricii a vorbit despre provocările prin care a trecut compania în contextul pandemiei de COVID și despre cum a fost gestionată problema.
Video: Raul Baciu
Bernhard Gehlert, Vicepreşedinte Senior, director comercial al fabricii Bosch Automotive SRL din Blaj:
Bosch este aici la Blaj de 14 ani și, bineînțeles, fiecare locație are avantaje și dezavantaje. Avantajul pe care îl avem este acela că suntem unul dintre marii angajatori din regiune și de aceea putem atrage mulți angajați care să lucreze pentru noi.
De asemenea, este o provocare să găsim talente și să avem stimulente pentru a atrage talente tinere și ambițioase pentru locația noastră. Și știm că tinerii caută angajatori care oferă o atmosferă de lucru bună și știm că e important pentru ei modul în care îi tratează liderii.
Mai cred că cele mai importante sunt provocările jobului și oportunitățile de carieră. Cred că putem oferi toate acest puncte.
Pentru a le atrage, primul lucru este să avem contact cu aceste talente ambițioase și să le arătăm ce putem oferi. Și aici avem câteva activități, avem marketing de personal și evident ne unim forțele cu colegii noști din Cluj sau Timișoara pentru a ne prezenta ca Bosch în România.
Pentru oamenii care au decis să lucreze pentru noi și să se relocheze la Blaj și împrejurimi, avem programul „Living in Blaj” și suținem o serie de activități. Acces la sala de sport, la bibliotecă și evident la alte manifestări culturale… concerte… Din păcate anul trecut nu, dar sperăm ca atunci când timpurile redevin normale, acest lucru să devină posibil din nou.
De aceea consider că este important ca noi, ca Bosch, să fim un factor important de promovare a dezvoltării culturale a unui oraș mic cum este Blajul, care oricum este atractiv.
În mare parte sunt români (despre angajați – n.red.) și avem și câțiva străini din Germania și Cehia pentru că suntem încă o fabrică tânără și ca atare avem nevoie de suport tehnic și managerial de la alte fabrici Bosch pentru a susține această creștere puternică.
Despre învățământul dual
Tatăl meu a fost directorul unei școli vocaționale și, de aceea, prin părinții mei sunt convins din principiu că acest concept este de succes. De ce? Pentru că unii oameni au talente mai degrabă practice decât teoretice.
Pentru acești oameni este important să combine cunoștințele teoretice și aplicațiile practice în munca lor. Și această combinație este o sursă reală și puternică de învățare.
Desigur, oamenii pot merge în continuare la universitate. Poate chiar ar putea să aibă în aceste condiții un background mult mai puternic pentru că au deja o experiență practică într-o companie și pentru că au învățat deja cum funcționează.
Este de asemenea important că oamenii care vin în acest sistem de educație știu de la început că pot începe o carieră la Bosch și că se pot alătura companiei noastre de îndată ce termină școala.
Este un motiv bun să urmezi această cale, dacă ești o persoană cu abilități practice.
Ca istorie, acest sistem de învățământ dual a început în 2013, cu primele activități, la acea dată, cu partenerii din Alba Iulia.
Între timp, ne-am deschis propriile noastre laboratoare pentru a oferi experiențe practice și pentru a le preda acestor studenți și elevi și din 2019 avem propriul nostru centru de training aici în colaborare cu o școală locală am construit aceast sistem dual aici în Blaj.
Despre absolvenții care s-au angajat la Bosch
Cred că anul trecut am avut aproximativ 25% dintre elevii care au început cu noi. Trebuie să admit că acesta nu este targetul nostru, aș fi dezamăgit dacă nu am crește acest procent la peste 50%. Să vedem.
Pentru că cred că putem îmbunătăți acest concept și lucrăm în continuare la el pentru a fi și mai atrăgător în viitor.
Avem Centrul de training și avem o perioadă pe care acești tineri o petrec alături de noi și folosim acest timp pentru a-i învăța abilitățile tehnice necesare profesiei. Avem electroniști și mecanici ca profesii principale.
De asemenea avem muncitori în producție, dar majoritatea se înscriu la electronică și mecanică.
Pentru aceste profesii, noi le arătăm cum funcționează totul în practică și pentru aceasta folosim centrul de training. Ei nu lucrează în linia de producție, dar lucrează în acest mediu, să spunem.
Încep să înțeleagă ce înseamnă să fii angajat Bosch și asta este important, de asemenea: să fie identificați ca studenți oarecum legați de această companie.
Despre perioada de pandemie
A fost o perioadă dificilă, în particular pentru că toate industriile au suferit o restrângere semnificativă a activităților de business.
A fost atât de dramatic încât instrumentele normale nu au fost suficiente pentru a face față acestei scăderi a afacerilor.
Vorbind despre Bosch, am încercat să păstrăm slujbele angajaților. Am încercat să facem totul pentru a supraviețui unei asemenea crize, menținând forța de muncă și pentru a fi capabili ca în momentul în care începe recuperarea, să ne servim din nou clienții.
Și avem joburi care necesită anumite calificări, iar aceasta este o investiție pe care o facem în angajații noștri și normal că nu dorim să renunțăm la ei.
Cum să atingem acest obiectiv. Suntem recunoscători că Guvernul României a introdus niște măsuri și instrumente pentru a sprijini aceste activități. Am avut șomaj tehnic, kurzarbeit… am folosit aceste instrumente și cred că a fost un echilibru bun între sprijinul public, privat și cel al angajaților.
Pentru că și angajații au contribuit, acceptând aceste măsuri și acceptând unele dezavantaje pentru ei.
De aceea suntem atât de fericiți că am găsit o situație de compromis care este bună pentru majoritatea angajaților și am putut să ne păstrăm forța de muncă.
Există joburi care pot fi făcute de la distanță. Altele, precum munca în linia de producție, nu.
Deci avem joburi care necesită prezența fizică la fața locului. Pentru aceștia am introdus o mulțime de măsuri pentru a crește protecția pe cât posibil. Am fost foarte stricți.
Am avut de asemenea procese de conformare; asta înseamnă că am verificat că toate regulile pe care le-am aplicat erau respectate și cred că acesta este unul dintre factorii de succes pentru care nu am avut impact negativ în interiorul companiei și credem că acesta este rezultatul măsurilor implementate și al disciplinei angajaților.
Pe de altă parte, avem joburi de birou care pot fi făcute de acasă. Am avut o perioadă în care o mare parte dintre angajați au lucrat de acasă, dar aceasta nu este o situație sustenabilă și acum avem un echilibru între munca de acasă și cea de birou.
Angajații vor să facă din nou schimbarea. Să aibă discuții cu colegii față în față…. așa că acum avem o situație în care avem în continuare muncă la domiciliu într-un procent semnificativ, dar și angajați la birouri.
Legat de măsurile pentru protecția angajaților, avem o cantină dar pentru a reduce numărul de oameni și a crește spațiul, această cantină este disponibilă doar pentru operatorii noștri… Sunt măsuri prin care dorim să ținem acest virus sub control.
De asemenea avem și alte măsuri standard, control la poartă, măsurarea temperaturii, alte măsuri importante care înseamnă spre exemplu că dacă cineva nu a fost în birou timp de 6 zile, să îi solicităm un test rapid și folosim centrul nostru medical, care este în afara fabricii, la doar câteva minute.
Ne oferă posibilitatea de a avea, să spunem, cel mai bun control asupra limitării impactului Covid.