Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a prezentat luni un pachet de măsuri de sprijin pentru reducerea facturilor la energie. Social democratul a susținut că, dacă pachetul de măsuri propus de PSD se va aplica de la 1 februarie, facturile la energie și gaze vor avea „scăderi substanțiale” și a lansat un atac direct la PNL, prezentând comparativ exemplu de facturi actuale pe „legea Popescu” și cum ar scădea prețurile potrivit PSD.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Dacă acest pachet s-ar aplica începând cu 1 februarie, ceea ce ar cuprinde consumul din ianuarie, ar înseamn ca toți consumatorii casnici din România, instituțiile publice, IMM-urile, companiile din România, infrastructura critică să beneficieze de scăderi substanțiale la prețul facturilor la energie și la gaze”, a afirmat Radu Oprea.

Purtătorul de cuvânt a precizat că cea mai rapidă formulă pentru adoptarea acestor măsuri care să fie aplicate de la 1 februarie este adoptarea unei ordonanțe de urgență.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Acesta a dat câteva exemple comparative între „legea Popescu sau legea PNL”, cu referire la ministrul Energiei, Virgil Popescu, și cum ar scădea acestea dacă s-ar aplica măsurile propuse de PSD.

Măsurile propuse de PSD:

1. Pentru populație

– Plafonarea prețurilor la energie și gaze la un nivel mult mai mic decât cel existent – cu până la 46% (aproximativ 42% la gaz și 45,05% la energie) (până la 1 mai 2022);
– TVA redus la 5%
– Creșterea plafoanelor de consum astfel încât să se încadreze 90 la sută din populație (500 de kw la energie și 400 mc la gaze)
– Compensarea facturilor se va face dintr-un Fond care este alimentat din dividendele și supraimpozitarea companiilor din energie.

2. Pentru economie

A. Pentru IMM-uri, infrastructură critică (CFR; metrou etc), instituții publice (școli, spitale, etc) se aplică o plafonare a prețurilor și TVA 5%; iar pentru cele care au deja contracte noi de 10 ori mai mari se vor restructura în termen de 60 de zile la un nivel care să nu permită o marjă comercială mai mare de 15% peste prețul pieței la termen la 31.12.2022 (așa cum este ea valabilă la data de 15 ianuarie 2022).

B. Pentru marii contribuabili se încheie contracte bilaterale în termen de 60 de zile.
În plus:
– Instituirea unei proceduri de contestare care să conducă la SUSPENDAREA PLĂȚILOR DATORATE DE CONSUMATOR până la decizia asupra contestației.
– Toate facturile greșite se stornează și se recalculează
– Se interzice debranșarea consumatorilor pe perioada stării de alertă
– Se aplică marje comerciale pe lanț pentru descurajarea speculei.

sursa foto sus: Pixabay