Raport imobiliar: investiții de 98 de milioane de euro în primul trimestru, cu o scădere semnificativă față de anul trecut. Cei mai importanți investitori au venit din Austria și Cehia

Bucuresti, panorama, blocuri, apartamente, locuinte Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Investițiile imobiliare realizate în România în primul trimestru din 2021 au ajuns la 98 de miloane de euro, în scădere cu 19% față de volumul tranzacționat în aceeași perioadă a anului trecut, arată raportul trimestrial al consultanților de la CBRE. Clădirile de birouri din București și spațiile industriale din vestul țării au generat cel mai mare volum investițional. Investitorii români au fost implicați în doar 4% din volumul tranzacționat.

În primele trei luni ale anului au fost închise nouă tranzacții imobiliare, cu o valoare medie de 11 milioane de euro, arată datele CBRE Research. Cea mai mare tranzacție a fost reprezentată de achiziția clădirii de birouri Bucharest Financial Plaza, vândută de instituția bancară BCR către fondul austriac de investiții Immofinanz pentru aproximativ 36 de milioane de euro.

„Ce este interesant de remarcat este apetitul investitorilor pentru proiecte industriale: 38 de milioane de euro din volumul total a fost generat de tranzacții cu spații industriale, aproape la egalitate cu volumul generat de clădirile de birouri, respectiv 40 milioane de euro. Această evoluție confirmă interesul investitorilor pentru proiectele industriale si presiunea de scădere a randamentelor pe acest segment. Încă 20 de milioane de euro au fost investiți în hoteluri, segment pentru care observăm, de asemenea, un interes ridicat în ultimele luni. În continuare, ne așteptăm la achiziția de noi clădiri de birouri, precum și de parcuri de retail, aceasta din urmă fiind o tipologie de produs foarte căutată atât în România, cât și în celelalte piețe din Europa Centrală și de Est”, a declarat Mihai Pătrulescu, Head of Investment Properties, CBRE România. În ultimii trei ani (2018, 2019, 2020), proiectele de birouri au reprezentat cele mai mari procente din totalul tranzacțiilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În ceea de privește atractivitatea orașelor și disponibilitatea produselor imobiliare pentru investiții, Bucureștiul a continuat să fie destinația preferată a investitorilor. Astfel, Capitala a atras 57% din volumul total de 98 de milioane de euro tranzacționat în primul trimestru, respectiv trei din cele nouă tranzacții. Alte orașe care au atras atenția investitorilor la începutul acestui an au fost Timișoara, Arad și Caransebeș, în special pentru achizițiile de  proiecte industriale, cu o valoare cumulată de peste 20 de miloane de euro.

Cei mai dinamici investitori au fost companiile din Austria și Cehia, care au generat aproximativ 60% din volumul tranzacționat în primele trei luni, confirmând astfel secvențialitatea fluxului de capital din Europa Centrală și de Est, indicată de CBRE la începutul anului, mai arată raportul. Alți investitori au venit din Suedia, Elveția și Grecia. Investitorii români au fost implicați în 4% din volumul tranzacționat, respectiv în achiziția unei clădiri de birouri în Brașov.

Randamentele investițiilor imobiliare au rămas stabile pe toate cele trei sectoare: 7% pentru spațiile de birouri, 7,75% pentru cele industriale și 7% pentru retail.

În Europa Centrală și de Est (CEE: Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia), volumul investițiilor imobiliare a atins 1,95 de miliarde de euro în primul trimestru din 2021, la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor CBRE.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: