Raport: Piaţa românească de investiţii imobiliare ar putea atinge în acest an pragul de 1 miliard de euro. În primul semestru s-au înregistrat tranzacții de 419 milioane de euro 

Bucuresti, panorama, blocuri, apartamente, locuinte Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Piaţa românească de investiţii imobiliare ar putea atinge din nou pragul de 1 miliard de euro în 2024, în condiţiile în care prima jumătate a anului s-a încheiat cu o valoare totală de 419 milioane de euro, conform unui raport realizat de o companie de consultanţă imobiliară, citat de Agerpres.

“Prima jumătate a lui 2024 s-a încheiat cu tranzacţii imobiliare în valoare totală de 419 milioane de euro în România, ceea ce reprezintă o creştere de două ori şi jumătate faţă de volumul din aceeaşi perioadă a anului trecut. Perspectivele rămân favorabile, iar cu un volum semnificativ de tranzacţii în desfăşurare, inclusiv unele recente în care proprietarii doresc o finalizare rapidă, atingerea pragului de 1 miliard de euro în 2024 pare un obiectiv realizabil”, apreciază consultanţii Colliers în raportul privind evoluţia pieţei imobiliare în primul semestru al acestui an.

Activitatea de tranzacţionare a fost dominată de active industriale şi de retail pentru al doilea an consecutiv, marcând o schimbare semnificativă faţă de anii anteriori, când birourile erau predominante. Criteriile de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG) devin din ce în ce mai importante în procesul decizional al investitorilor imobiliari, băncilor şi chiriaşilor, subliniază consultanţii Colliers în raportul publicat recent, explicând că deşi potenţialul pieţei pe termen lung rămâne semnificativ, există totuşi provocări pe termen scurt şi mediu.

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

“Comparativ cu anul precedent, 2024 este mult mai activ. Există nume noi de investitori şi mai multe tranzacţii în lucru care au şanse bune de a se închide anul acesta. Una din provocările principale rămâne disponibilitatea şi costul finanţării, care în prezent este de circa 6%. În plus, vedem o atenţie sporită acordată calităţii tehnice şi standardelor ESG ale proprietăţilor. Se preconizează o îmbunătăţire a condiţiilor de finanţare, susţinută de lichiditatea ridicată a pieţelor financiare şi de reducerea ratelor dobânzilor de către BCE, chiar dacă acest proces este uşor întârziat. Interesul băncilor pentru anumite sectoare imobiliare, în special pentru birouri, este destul de limitat, însă există excepţii în funcţie de finanţator, calitatea proprietăţii şi experienţa debitorului. Sectorul industrial este încă preferatul pe lista băncilor, urmat de retail şi rezidenţial, unde deciziile de finanţare sunt luate în funcţie de viabilitatea fiecărui proiect în parte. Refinanţarea, îndeplinirea standardelor ESG şi alţi factori specifici sectorului imobiliar sau contextului local continuă să joace un rol important în deciziile cumpărătorilor şi vânzătorilor”, susţine Anca Merdescu, director Investment & Debt Advisory la Colliers România.

Cea mai mare tranzacţie a anului a fost vânzarea portofoliului industrial al Globalworth, care a inclus aproximativ 270.000 de metri pătraţi de depozite în mai multe oraşe din România, plus terenuri pentru proiecte viitoare, către CTP pentru aproximativ 168 de milioane de euro. Aceasta este una dintre cele mai mari tranzacţii industriale din România şi cea mai mare de la vânzarea Europolis Park către GIC din Singapore, în 2016.

Potrivit raportului, a doua cea mai mare tranzacţie din 2024 a fost achiziţia Expo Market Doraly de către WDP, pentru aproximativ 90 de milioane de euro.

Alte două tranzacţii majore pe piaţa de birouri au fost intermediate de Colliers. Prima tranzacţie a implicat vânzarea parcului de birouri The Landmark, un spaţiu de clasa A din zona Pieţei Romane, cu o suprafaţă închiriabilă de 23.500 de metri pătraţi, vândut de Cerberus Capital Management şi partenerul său regional, Revetas Capital. A doua tranzacţie a fost achiziţia clădirii de birouri myhive Victoriei de către AFI Europe de la Immofinanz, evaluată la aproximativ 27 de milioane de euro, cu Colliers şi Cushman & Wakefield Echinox desemnate ca agenţii în co-exclusivitate.

“O altă tranzacţie notabilă este vânzarea Funshop Park Turda de către Scallier către BT Property pentru aproximativ 15 milioane de euro. Aceasta reprezintă a doua tranzacţie a BT Property, divizie a Băncii Transilvania, şi întăreşte prezenţa unui tip nou de capital pe piaţa locală. La începutul celui de-al doilea semestru s-a finalizat şi vânzarea parcurilor logistice deţinute de către Global Vision şi Globalworth către dezvoltatorul belgian WDP, astfel volumul tranzacţionat pe sectorul industrial crescând în acest an cu peste 100 de milioane de euro”, se arată în raport.

La nivelul Europei Centrale şi de Est (ECE), România a înregistrat în S1 2024 cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore ale Bulgariei, Cehiei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei, potrivit raportului Colliers “H1 2024 Investment Scene”.

În medie, volumele pentru regiune au crescut cu 29% faţă de 2023, până la aproximativ 3,3 miliarde de euro, dar au scăzut cu 41% comparativ cu primul semestru din 2022.

Ponderea tranzacţiilor cu birouri este, de asemenea, în scădere şi în ECE – 31% din volumele tranzacţionate, în timp ce tranzacţiile din sectorul retail au contribuit cu 32%. Sectorul industrial şi logistic (I&L) s-a clasat pe locul al treilea, cu o pondere de 24%.

În contextul actual, experţii Colliers estimează la nivel regional un volum de tranzacţii de circa 5,5 miliarde de euro pentru întregul an 2024, reprezentând aproximativ jumătate din media pe 10 ani. Polonia a dominat volumele regionale, cu aproape 50% din total, datorită creşterii semnificative a activităţii locale în al doilea trimestru.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 66 de ţări şi cu peste 22.000 de specialişti. Compania gestionează active de 98 de miliarde de dolari, iar veniturile anuale se ridică la 4,4 miliarde de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: