Hornbach inaugurează miercuri primul său magazin în estul Capitalei, o unitate de 18.000 mp, pentru care compania spune că a fost nevoie de o investiție de 48 de milioane de euro. Compania va deschide anul acesta și al doilea magazin în Timișoara și plănuiește investiții în alte 6 magazine în următorii 4 ani
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Hornbacj, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, anunță inaugurarea celui de-al zecelea magazin din rețeaua locală, în cartierul Colentina din București, pe 3 septembrie 2025. Deschiderea acestei locații face parte din planul de extindere al retailerului, menit să acopere toate zonele-cheie ale capitalei și să răspundă nevoilor în creștere ale clienților, spun reprezentanții companiei.
„Încă de la intrarea în România, HORNBACH și-a propus să fie prezent în toate zonele importante ale Bucureștiului. Avem deja magazine în zonele de sud (Berceni), vest (Militari) și nord (Balotești), iar, odată cu această deschidere, completăm prezența noastră în capitală, acoperind pentru prima dată zona de est a orașului”, a declarat Radu Oniga, director general al companiei în România.
Potrivit afirmațiilor sale, investiția totală în noul magazin HORNBACH s-a ridicat la peste 48de milioane de euro, sumă ce include și stocul inițial de marfă.
Potrivit reprezentanților companiei, peste 120 de locuri de muncă noi au fost create odată
cu deschiderea magazinului din Colentina, iar numărul total de angajați ai retailerului în România va depăși pragul de 1.400.
Planuri de viitor
Horbach plănuiește deschiderea a încă șase magazine în România, în următorii doi până la patru ani. Această strategie vine în contextul unei piețe de bricolaj aflate în continuă expansiune și al unui ritm accelerat de dezvoltare urbană, spun reprezentanții Horbach.
În paralel, compania pregătește inaugurarea celui de-al doilea magazin din Timișoara, programată pentru această toamnă, consolidând astfel prezența în vestul țării. Planurile pe termen mediu vizează o acoperire cât mai uniformă a principalelor regiuni din România.