Reuters: India negociază cu Rusia pentru a importa grâu la preț redus, în contextul majorării cotaţiilor pe plan mondial

ucraina, rusia, grau, cereale, criza alimentara, razboi, blocaj, productie Sursa foto: STRINGER / AFP

India este în negocieri cu Rusia pentru a importa grâu la preţ redus, în contextul majorării cotaţiilor pe plan mondial şi al inflaţiei ridicate din statul asiatic, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.

Importurile ar permite autorităţilor de la New Delhi să intervină mai eficient pe piaţă pentru a scădea preţurile la grâu, care au alimentat în iulie rata ridicată a inflaţiei.

„Guvernul explorează posibilitatea de a realiza importuri prin intermediul traderilor privaţi şi tranzacţii la nivel guvernamental. Decizia va fi luată în mod prudent”, a declarat una din surse pentru Reuters, când a fost întrebată în legătură cu importurile de grâu din Rusia.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În ultimii ani, India nu a importat grâu prin acorduri diplomatice. Ultima dată când India a importat o cantitate semnificativă de grâu a fost în 2017, când traderii privaţi au livrat 5,3 milioane tone metrice.

Planul autorităţilor de a importa grâu rusesc este una dintre măsurile luate în considerare pentru reducerea preţurilor unor produse cheie, cum ar fi combustibilii, cerealele şi leguminoasele, susţin sursele.

Un oficial indian, Sanjeev Chopra, dădea recent asigurări că nu există propuneri privind importarea de grâu rusesc.

Deşi India are nevoie pentru a-şi acoperi deficitul de doar 3 – 4 milioane de tone metrice de grâu, autorităţile de la New Delhi ar putea lua în considerare importul a 8 – 9 milioane de tone metrice de grâu din Rusia, pentru un efect mai amplu asupra preţurilor, au precizat sursele.

De la debutul războiului din Ucraina, Rusia a devenit al doilea vânzător de bunuri al Indiei, în special de ţiţei ieftin.

„Rusia şi-a arătat disponibilitatea de a vinde la preţuri scăzute. Nu există restricţii de export de produse alimentare din Rusia”, susţin sursele.

De asemenea, India importă ulei de floarea soarelui din Rusia.

„India poate cu uşurinţă să-şi asigure un discount de 25-40 dolari per tonă din Rusia”, a indicat un trader.

Guvernul de la New Delhi a restricţionat deja vânzările peste hotare de grâu şi anumite soiuri de orez, pentru a proteja aprovizionarea şi preţurile pe piaţa internă, ceea ce ar crea noi tensiuni pe pieţele alimentare mondiale, perturbate deja de conflictul din Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: