Revenire a vânzărilor auto în martie față de anul trecut. În primele trei luni, piața a scăzut cu 25% față de 2020

inmatriculari auto, masini

Înmatriculările noi au revenit pe creștere, în martie, însă per total, în primul trimestru, numărul autoturismelor noi înmatriculate a scăzut cu 25% în primul trimestru al anului, potrivit datelor transmise joi de ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România) și APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile).

Conform datelor comunicate de catre DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor), în luna martie au fost înmatriculate în România 9.636 autovehicule noi (autoturisme și vehicule comerciale, autocare și speciale), cu 19,3% mai multe decât în luna similară a lui 2020.

Dintre acestea, 7.861 au fost autoturisme noi, a căror creștere față de luna martie 2020 (când au fost înmatriculate 6.654 unități), este de 18,14%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Top 5 mărci autoturisme noi în martie:

  1. Dacia – 1.796 unități
  2. Skoda – 665 unități
  3. Volkswagen – 612 unități
  4. Toyota – 578 unități
  5. Hyundai – 546 unități.

În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în martie 2021 cifra de 36.558 unități, o creștere de +1,41 % față de martie 2020.

Datele pe primele trei luni

Pe primele trei luni din 2021, nivelul înmatriculărilor de autoturisme noi în România a atins nivelul de 20.762 unități, o scădere de -25,79% față de perioada similară din 2020, respectiv 27.979 unități.

Pe primul trimestru din 2021, nivelul înmatriculărilor de autoturisme SH in Romania a atins nivelul de 101.299 unități, o scădere de -6,27% față de perioada similară din 2020, respectiv 108.080 unități.

Top mărci autoturisme noi, ianuarie-martie 2021:

  1. Dacia – 3.830 unități
  2. Ford – 1.915 unități
  3. Toyota – 1.882 unități
  4. Hyundai – 1.844 unități
  5. Skoda – 1.767 unități
  6. Volkswagen – 1.548 unități
  7. Renault – 1.049 unități
  8. BMW – 939 unități
  9. Mercedes – 810 unități
  10. Suzuki – 809 unități

În ceea ce privește înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus și Bus, precum și vehicule speciale), după un volum de 1.775 unități, înregistrat în luna martie 2021 (+24,7% față de martie 2020), rezultă o creștere generală pe ansamblul anului 2021 de 1,3%.

Motociclurile (motociclete, mopede, ATV-uri) noi înregistrează în luna martie o creștere de 53,4% pe un volum de 477 unități și una de 19,6% pe primele trei luni din 2021.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: