Rezerva Federală a SUA (Fed) a anunţat miercuri că va începe retragerea ajutorului economic extraordinar acordat din 2020, ca răspuns la efectele pandemiei, un răspuns la inflaţia ridicată care pare că va persista mai mult timp decât se estima anterior, transmit agențiile Reuters şi AP, citate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Într-un comunicat dat publicităţii după şedinţa de politică monetară, Fed a informat că “în urma progreselor substanţiale înregistrate de economie”, în următoarele săptămâni va începe reducerea achiziţiilor lunare de bonduri cu 15 miliarde de dolari pe lună, deşi îşi rezervă dreptul de a schimba ritmul.

Pentru susţinerea economiei, Rezerva Federală a SUA achiziţionează în fiecare lună titluri de trezorerie şi obligaţiuni ipotecare (mortgage-backed securities) în valoare de minimum 120 de miliarde de dolari, până la finalul lui 2021, înainte ca acele achiziţii să scadă lent spre zero până la sfârşitul lui 2022.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Achiziţiile de titluri de trezorerie vor fi reduse cu zece miliarde de dolari pe lună, iar cele de obligaţiuni ipotecare cu cinci miliarde de dolari în noiembrie şi în decembrie, iar reduceri similare “vor fi probabil adecvate” în următoarele luni, a anunţat Rezerva Federală a SUA, ceea ce sugerează că ritmul reducerii achiziţiilor ar putea accelera dacă inflaţia se înrăutăţeşte.

Dificultăţile din lanţurile globale de furnizare se adaugă riscurilor inflaţioniste, dar aceşti factori “este de aşteptat să fie tranzitorii”, apreciază Fed.

“Activitatea economică şi situaţia de pe piaţa forţei de muncă continuă să se întărească”, iar Fed a menţinut dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 0% şi 0,25%, unde este din 15 martie 2020, când pandemia a început să afecteze economia SUA.

Rezerva Federală a SUA încă se aşteaptă ca nivelul ridicat al inflaţiei să se atenueze: “Inflaţia este ridicată, reflectând în mare parte factori care ar urma să fie tranzitorii. Dezechilibrele pe segmentul cererii şi ofertei legate de pandemie şi redeschiderea economiei au contribuit la creşterea semnificativă a preţurilor în unele sectoare”.