România a atins deja cinci obiective asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță Guvernul, într-un comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pentru anul 2021 și primul trimestru al anului 2022 sunt planificate 45 de ținte sau jaloane din care 5 sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare, arată Executivul.

Cele cinci obiective atinse sunt:

  • Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (CNAIR) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (CNIR);
  • Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G;
  • Creșterea numărului de case de marcat conectate la sistemul IT al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (466.288 de case deja conectate);
  • Intrarea în vigoare a cadrului legal pentru înrolarea contribuabililor persoane juridice SPV (Spațiul Privat Virtual);
  • Intrarea în vigoare a modificării legislației naționale privind căile de atac (Legea nr. 101/2016).

România primește, astăzi, prima tranșă din PNRR, în cuantum de 1,851 miliarde de euro din prefinanțarea totală de 3,793 miliarde de euro din valoarea contribuției financiare pe anul 2021.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Până la finalul anului, țara noastră va primi și împrumutul de prefinanțare, în cuantum de 1,942 miliarde de euro. În plus, anul viitor țara noastră va primi o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde de euro.

În perioada următoare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va semna acordurile de finanțare cu ministerele care au calitatea de coordonator de reforme și investiții, în baza țintelor și jaloanelor prevăzute a fi îndeplinite de aceste instituții, arată Guvernul.

În total, România va beneficia de o finanțare în sumă de 29,2 miliarde de euro din Mecanismului de Redresare și Reziliență pentru finanțarea reformelor și investițiilor incluse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.  Mai exact, este vorba de un grant în valoare de 14,24 miliarde de euro și de o finanțare în valoare de 14,942 miliarde de euro, acordată în condiții avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene.