România a importat, în primele cinci luni ale anului, o cantitate de gaze cu 14% mai mică față de aceeași perioadă a anului trecut. A scăzut și producția internă

gaze, aragaz, foc Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

România a importat, în primele cinci luni din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 930.500 tone echivalent petrol (tep), cu 14% (151.700 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres.

Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de peste 2,957 milioane tep, fiind cu 5,61% (176.400 tep) sub cea din primele cinci luni din 2021.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru 2022 o producţie de gaze de 7,45 milioane tep şi importuri de 2,33 milioane tep, în creştere cu 1,9%, respectiv în scădere cu 19,6%, de la an la an.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform “Strategiei Energetice 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, publicate pe site-ul Ministerului Energiei, producţia de gaz natural a României va atinge un vârf de 132 TWh, în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, şi apoi va scădea la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh, în 2050.

Consumul final de gaz natural rămâne va constant între 2030 şi 2050, la nivelul de 68 TWh. Nivelul maxim al cererii este estimat în jurul a 73 TWh, iar nivelul minim, de la 63 TWh în 2030, la 47 TWh în 2050.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: