România a primit de la Comisia Europeană aproximativ 1,3 miliarde de euro, pentru țintele și jaloanele din cererea de plată nr. 3 din PNRR care au fost îndeplinite integral, anunță Ministerul Proiectelor Europene. Din valoarea menționată, suma de 622 milioane de euro este aferentă componentei de grant, iar 657 milioane de euro componentei de împrumut. Circa 870 milioane de euro rămân suspendate.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Pentru cererea de plată nr. 3 este suspendată temporar suma de 869 milioane euro (814 milioane euro – grant și 55 milioane euro – împrumut), până la îndeplinirea tuturor jaloanelor. În continuare, România are la dispoziție un termen un termen de șase luni, adică până pe 28 noiembrie 2025, pentru implementarea tuturor măsurilor necesare în vederea deblocării integrale a cererii de plată nr. 3.
Valoarea netă a cererii de plată nr. 3 este de 2,02 miliarde de euro (în urma deducerii prefinanțării deja încasate de țara noastră).
„Încasarea sumei de 1,3 miliarde de euro reprezintă recunoașterea eforturilor depuse de Guvernul României și marchează un pas clar în direcția deblocării integrale a cererii de plată nr. 3. Actualul Guvern este în continuare concentrat pentru a soluționa și a debloca integral cererea de plată nr. 3. În paralel, renegociem PNRR pentru a putea înlocui investițiile care au un ritm de implementare încetinit cu altele, finanțate din bugetul de stat sau din programe naționale. Această renegociere vizează în primul rând protejarea intereselor noastre financiare: atragerea unei sume cât mai mari din PNRR și evitarea eventualelor penalități pentru neimplementarea investițiilor sumate prin PNRR”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Jaloanele suspendate sunt: operaționalizarea super-agenției care controlează companiile de stat AMEPIP (suspendate 330 milioane de euro), 43 de administratori revocați, la companii din Ministerul Energiei (suspendate 227 milioane de euro), pensiile speciale (suspendate: 231 milioane de euro).
Astfel, Guvernul are timp până pe 28 noiembrie ca AMEPIP să fie complet operaționalizată, cu conducere aleasă. Procedura este în prezent în derulare la Secretariatul General al Guvernului. Termenul pentru depunerea candidaturilor în vederea selectării comisiei care va evalua candidații la funcțiile de conducere din AMEPIP este data de 11 iunie.
La Ministerul Energiei, în prezent sunt 43 de administratori suspendați la companiile care sunt controlate de Ministerul Energiei. În prezent, s-au reluat procedurile pentru desemnarea administratorilor la 8 companii: Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Romgaz, Oil Terminal, Conpet, CE Oltenia, Midia Green Energy și CNCIR. Companiile cu proceduri încă nereluate sunt: SAPE, Electrocentrale Craiova, Eurotest, Radioactiv Măgurele și Institutul de Resurse Minerale. Termenul pentru ca noii administratori să fie numiți este de asemenea data de 28 noiembrie, spunea Boloș.
În ce privește pensiile speciale, „proiectul de act normativ care privește componenta de echitate pentru magistrați este trecut de dezbaterile în comisii în Senat și are două prevederi importante, respectiv creșterea vârstei de pensionare progresiv până la 65 de ani, până în anul 2045, și respectiv baza de calcul pentru ceea ce înseamnă determinarea cuantumului pensiilor speciale a rămas deocamdată, cel puțin, să vedem ce se va mai modifica la dezbaterile în plen la Senat la 85% din veniturile nete”, a spus anterior Boloș.
10,74 miliarde euro, suma încasată din fondurile PNRR
Suma totală încasată de România din fondurile alocate pentru implementarea PNRR a ajuns la 10,74 miliarde euro. Anterior, România a încasat o sumă de 9,44 miliarde euro, reprezentând: 3,79 miliarde euro – prefinanțare, 0,29 miliarde euro – prefinanțare aferentă capitolului REPowerEU, 2,56 miliarde euro – cererea de plată nr. 1 și 2,80 miliarde euro – cererea de plată nr. 2.
Suma alocată României România pentru implementarea PNRR este de 28,5 miliarde de euro prin PNRR, din care 13,6 miliarde euro sub formă de granturi și 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi.