România și Bulgaria vor să extindă punctul de frontieră Vidin – Calafat pentru a scădea cozile uriașe de TIR-uri

Pod Dunare Vidin Calafat Pod peste Dunăre Vidin - Calafat / Sursa foto: FCC

Bulgaria iaîn calcul utilizarea a trei terenuri pentru construirea de parcări tampon pe teritoriul bulgar, iar Ministerul Transporturilor din România a decis să demareze un studiu de fezabilitate pentru extinderea Punctului de Trecere a Frontierei Podul Dunării de la Vidin – Calafat, a declarat pentru BTA directorul societății mixte bulgaro-române care administrează podul, Liudmil Dimitrov, potrivit Rador.

Discuțiile Bulgaria – România au loc pe fondul aglomerației constante de la punctul de frontieră, care face ca transportatorii să piardă zeci de ore.

El a precizat că, la jumătatea lunii august, la București, a avut loc o ședință comună a Consiliului de Supraveghere al societății, la care au participat câte doi reprezentanți ai României și Bulgariei, precum și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor din România.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În cadrul întâlnirii s-au discutat în principal măsuri de înlesnire a traficului şi de reducere a cozilor la punctul de frontieră (PCTF) de la Vidin – Calafat, care se află pe teritoriul României, a precizat Dimitrov. Întâlnirea s-a încheiat cu decizia ca partea română să facă primii pași și să demareze un studiu de fezabilitate al posibilelor terenuri, modalități de finanțare și posibilități de extindere a punctului de frontieră și creștere a numărului de rute, a mai spus Liudmil Dimitrov.

Dimitrov a adăugat că Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor din Bulgaria, Ministerului Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice și Agenției de Stat pentru Siguranța Rutieră, Administrația Regională din Vidin le va oferi trei posibile terenuri, potrivite pentru construirea de parcări tampon de TIR la Vidin, în vederea înlesnirii traficului la PCTF Podul Dunării de la Vidin – Calafat.

Terenurile – proprietate de stat și municipală – au fost stabilite în urma unei întâlniri a reprezentanților Primăriei Vidin cu Administrația Regională Vidin și experți. Propunerile pentru parcările tampon trebuie să fie precizate, studiate şi, după aprobarea de către ministerele de resort, să se treacă la construirea acestora, a precizat Dimitrov.

Toate cele trei terenuri sunt situate de-a lungul șoselei de centură a orașului Vidin, pe direcția de ieșire din Bulgaria către România. Două dintre terenurile în discuție sunt proprietate a statului. Una dintre proprietăți este situată chiar înainte de pod, la marginea drumului E-79 și a căii ferate a podului de peste Dunăre de la Vidin – Calafat, iar cealaltă proprietate se află în zona nodului rutier Rupți. A treia proprietate municipală propusă pentru parcare tampon se află vizavi de Stația Experimentală Complex din Vidin.

Un criteriu principal în selectarea terenurilor pentru crearea unei parcări tampon a fost asigurarea unui trafic sigur la punctele de trecere a frontierei, inclusiv și către Republica Serbia, precum și prevenirea unor noi tronsoane problemă din devierea traficul de mărfuri grele către alte artere rutiere din municipiul Vidin, a mai spus Liudmil Dimitrov.

În acest moment, traficul la Punctul de Trecere a Frontierei de la podul Dunării 2 Vidin – Calafat continuă să fie intens atât la intrare, cât și la ieșire. De la începutul lunii septembrie, s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de mașini care ies și intră în țară, cu o medie de 600-700 de mașini care trec zilnic prin punctul din Bulgaria. Numărul lor în august a ajuns la 1.500 de mașini pe zi. Se menține numărul TIR-urilor care ies din țară, care în prezent variază între 1000 – 1100 zilnic. Numărul de camioane care intră în țară pe zi este mai mare – de la 1.200 la 1.300, iar numărul de autoturisme variază între 400 și 500, a adăugat Dimitrov.

Marți, la ora 15.00, coada de camioane care așteaptau să treacă cel de-al doilea pod peste Dunăre și punctul de trecere Vidin – Calafat a fost de aproximativ 10 kilometri, în fața punctului de control – cinci kilometri de-a lungul traseului în fața podului și cu puțin peste cinci kilometri pe șoseaua de centură E-79 Vidin. La intrarea și ieșirea de la punctul de frontieră, toate cele șase trasee funcționează, a spus Dimitrov. (Traducerea Rador: Mirela Petrescu)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: