România va primi gaze din Azerbaidjan în 2022, anunță Ministrul Energiei

energie forum Sursa foto: Virgil Popescu, Facebook

Interconectorul de gaze Bulgaria – Grecia va fi finalizat până în luna iulie 2022, astfel încât gazele din Azerbaidjan să ajungă în România, a scris, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ministrul a avut o întâlnire de lucru cu omologul său din Bulgaria – ministrul Energiei Andrey Zhivkov, în marja participării la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, de la Sofia. Discuţiile s-au concentrat pe viitoarele acţiuni pentru întărirea relaţiilor bilaterale dintre cele două state, dar şi despre viitoare proiecte comune de investiţii în domeniul energiei regenerabile (hidro şi offshore wind), despre creşterea interconectării pentru transportul energiei electrice, a arătat Popescu.

“Am primit asigurări că interconectorul de gaze Bulgaria – Grecia va fi finalizat până în luna iulie 2022, astfel încât Coridorul Vertical să fie operațional, iar gazul azer și LNG-urile din porturile grecești să poată ajunge în BRUA (Conducta de gaze Bulgaria-România-Ungaria-Austria, n.red.)”, a transmit Popescu.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

La finalul anului trecut, Azerbaidjanul a demarat livrările comerciale de gaze naturale spre Europa prin gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP), intrând pe o piaţă energetică foarte profitabilă, care este dominată de Rusia, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

TAP este primul gazoduct non-rusesc care va aproviziona Europa, după conexiunea Medgaz, care în anul 2011 a început să livreze gaze din Algeria în Spania.

În prezent, Rusia controlează 34% din piaţa de gaze naturale din Europa şi anul viitor intenţionează să îşi majoreze exporturile spre piaţa europeană, care include şi Turcia, până la 183 miliarde metri cubi, de la un volum de 171-172 miliarde metri cubi preconizat pentru acest an.

Azerbaidjanul intenţionează să aprovizioneze pieţele europene cu o cantitate de 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, dintre care opt miliarde metri cubi către Italia şi restul de două miliarde metri cubi pentru Grecia şi Bulgaria. Azerbaidjanul livrează deja gaze naturale Turciei.

“Coridorul Sudic de Gaze va întări securitatea sistemului energetic global. El va conecta regiunea Caspică de Europa”, subliniază Ministerul Energiei din Azerbaidjan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: