Rusia a anulat reluarea livrărilor de gaze prin conducta Nord Stream 1 la termenul anunțat

gazprom, gaze, nord stream 2, gazoduct, rusia, energie, furnizor sursa foto: Facebook/ Gazprom

Rusia a anulat reluarea livrărilor de gaze prin conducta Nord Stream 1, una dintre principalele rute de aprovizionare către Europa, care urma să aibă loc sâmbătă, afirmând că a descoperit o defecţiune în timpul întreţinerii, transmite agenția Reuters, citată de News.ro. Această decizie a adâncit dificultăţile Europei în asigurarea combustibilului pentru iarnă.

Nord Stream 1, care trece pe sub Marea Baltică pentru a aproviziona Germania şi alte ţări, trebuia să îşi reia operaţiunile sâmbătă la ora 0100 GMT, după o oprire de trei zile pentru întreţinere.

Dar Gazprom, care deţine monopolul asupra exporturilor de gaze ruseşti prin conducte, a declarat vineri că nu mai poate oferi un termen pentru reluarea livrărilor, după ce a găsit o scurgere de petrol, ceea ce înseamnă că o turbină a conductei nu poate funcţiona în siguranţă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Moscova a acuzat sancţiunile, impuse de Occident după ce Rusia a invadat Ucraina, pentru împiedicarea operaţiunilor de rutină şi întreţinerea Nord Stream 1.

Bruxelles-ul spune că acesta este un pretext şi că Rusia foloseşte gazele ca o armă economică pentru a riposta.

Şefa Comisiei Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, a spus că blocul ar trebui să impună un plafon de preţ pentru gazele ruseşti, pentru a dejuca ceea ce a spus că sunt încercările preşedintelui rus Vladimir Putin de a manipula piaţa.

Preţurile gazelor au crescut vertiginos, dăunând industriei şi gospodăriilor europene, crescând mai întâi din cauza redresării cererii după pandemie şi apoi crescând şi mai mult din cauza crizei din Ucraina.

”Vedem că piaţa de energie electrică nu mai funcţionează pentru că este perturbată puternic din cauza manipulărilor lui Putin”, a spus Von der Leyen, adăugând că la nivel european ar putea fi propusă o limită a preţului gazelor ruseşti.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că Moscova va opri livrările către Europa dacă Bruxelles-ul ar impune un astfel de plafon.

Livrările reduse prin Nord Stream, alături de fluxurile mai scăzute de gaze prin Ucraina, o altă rută majoră, au făcut ca statele europene să aibă dificultăţi să umple rezervoarele de stocare pentru iarnă şi i-au determinat pe mulţi să declanşeze planuri de urgenţă, care ar putea duce la raţionalizarea energiei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri mai devreme că ar putea exista mai multe întreruperi ale livrărilor prin Nord Stream 1.

“Nu este vina Gazprom că lipsesc resursele. Prin urmare, fiabilitatea întregului sistem este în pericol”, a spus el, întrebat dacă ar putea fi aşteptate mai multe întreruperi.

Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a declarat miercuri că sancţiunile înseamnă că Siemens Energy, un furnizor de echipamente pentru conducte, nu poate efectua lucrările de întreţinere regulată.

Siemens Energy, care deserveşte în mod normal turbinele Nord Stream 1, a declarat că nu a fost implicată în lucrările de întreţinere efectuate acum de Gazprom. De asemenea, a spus că este gata să ajute dacă este necesar şi a spus că întreţinerea a fost exclusă de la sancţiuni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: