Schrack Technik România, filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH, cu sucursale în Oradea, Cluj-Napoca, Bacău, Sibiu și Timișoara, producător și distribuitor de echipamente electrice de joasă tensiune, anunță că investește peste 15 milioane de euro într-un nou centru logistic și de birouri office de ultimă generație în Domnești, Ilfov, pentru ca România să devină un centru regional cheie al grupului.
Faza I va include construcția unui depozit de 5.500 de mp (cu posibilitate de depozitare de peste 5.000 de paleți) și birouri pe o suprafață de 3.500 mp, nivel P+2. Acestea vor fi situate în zona comercială Hornbach Militari. Terenul achiziționat are 31.454 m.p.
Compania susține că proiectul va duce la îmbunătățirea operațiunilor logistice și vine pe fondul rezultatelor financiare excepționale din ultimii ani (aproximativ 36.000.000 euro în 2023), a numărului mare de produse vândute, a numărului crescut de clienți direcți (de la an la an peste 4.800) cât și pe fondul rulajului foarte mare de colete zilnice.
„Scopul nostru este managementul tuturor clienților, fie ei mici sau mari, livrarea a cât mai multe produse la cât mai mulți clienți și în cel mai scurt timp. Piața ne-a spus că am reușit dar dacă vrem să continuăm acest crez, ne este clar că trebuie să investim. Noul centru logistic va eficientiza lanțul de aprovizionare, facilitând livrarea rapidă și eficientă a produselor către cei 4.800 de clienți din România“, declară Iulian Smarandache, Director General al Schrack Technik România.
În prezent în Schrack Technik România lucrează 107 angajați și compania estimează că în următorii 5 ani numărul acestora se va dubla.
„Vom avea oportunități deschise în toate departamentele companiei. În plus vom crea departamente noi, în care viitorii specialiști (elevi și studenți) să își poată forma deprinderile“, mai declară Iulian Smarandache.
În faza II Schrack Technik prevede extinderea depozitului cu încă 8.500 m.p. totalizând astfel 13.200 m.p. „Încă de la început am avut o viziune pe termen lung, de 5-15 ani în care Schrack Technik România intenționează să devină un centru regional cheie al grupului, servind pe lângă România și țările din jur. Misiunea noastră este să devenim lideri în piața de echipamente electrice pentru instalații electrice și să ne afirmăm ca unul dintre cei mai apreciați angajatori din acest domeniu, oferind consultanță specializată prin intermediul unei echipe de specialiști dedicați”, – declară Iulian Smarandache.
Schrack Technik România este filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH. În Romania Schrack Technik este prezentă încă din 1998, are 107 angajați si sucursale în: București (sediul social), Oradea, Cluj-Napoca, Bacău, Sibiu, Timișoara și un home office în Craiova.