Se închide tronsonul bulgăresc al Podului Ruse-Giurgiu pentru reparații / Circulaţia se va desfăşura, în ambele sensuri, pe banda care duce spre România

Pod-Giurgiu-Ruse-vama-e1614961001403-768x461 Sursa foto: Poliția de Frontieră

Reparaţia tronsonului bulgăresc al Podului Ruse – Giurgiu va începe de la pasajul superior, aflat chiar la începutul construcţiei. Prima secţiune închisă va avea aproximativ 400 de metri lungime şi va acoperi banda de intrare în Bulgaria. Activităţile din această secţiune vor continua timp de cinci luni. Circulaţia se va desfăşura, în ambele sensuri, pe banda care duce spre România. 

Aceasta este concluzia întrevederii, pe această temă, dintre prefectul regional, Dragomir Draganov, şi adjunctul său, Gheorghi Georghiev, cu reprezentanţii instituţiilor de stat şi locale, informează Administraţia Regională – Ruse. La întâlnire, au participat şi reprezentanţii consorţiului “DZZD Podul Dunării”, care va desfăşura activităţile. 

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Aceştia au dat asigurări că pe perioada reparaţiei, nu va exista nicio întârziere în activitatea punctului de frontieră, iar fluxul de trafic pe pod nu va fi perturbat. În acest scop, se va monta un semafor care va reglementa atât trecerea autoturismelor, cât şi a tirurilor. 

Vineri, Draganov şi Gheorghiev se vor întâlni cu prefectul de Giurgiu, precum şi cu reprezentanţii instituţiilor româneşti. În cadrul întâlnirii, vor fi discutate diverse opţiuni de relaxare a traficului în timpul reparaţiei podului. Printre măsurile propuse de prefectul regional se numără introducerea unui sistem de gestionare mai eficientă a traficului. 

O altă măsură propusă de Draganov este ca Agenţia Vămilor să ofere posibilitatea de a plăti online taxa de pod în direcţia dinspre Bulgaria către România. Se studiază şi posibilităţile de asigurare a unui traseu cu punct de lucru automatizat. Amintim că se estimează ca reparaţia podului să înceapă în luna iulie, iar lucrările de construcţie se vor desfăşura fără oprirea circulaţiei, traficul fiind reglementat de un semafor. 

Se va lucra zilnic timp de 10-12 ore pe zi, în timpul zilei. Procesul de lucru va fi organizat şi efectuat în etape, pe tronsoane, astfel încât vehiculele să treacă în ambele sensuri pe banda pe care nu se efectuează lucrări de construcţie. De când a fost deschisă circulaţia pe pod, în urmă cu 70 de ani, până în prezent, nu a fost efectuată o astfel de reparaţie

. În urmă cu mai bine de 22 de ani, rosturile podului au fost consolidate, iar în 2011, a fost înlocuită hidroizolaţia şi pavajul asfaltic. Proiectul tehnic de reparaţie prevede înlocuirea completă a pavajului asfaltic, a panourilor, hidroizolaţii, parapete, marcaje etc. Executantul reparaţiei podului Ruse-Giurgiu este DZZD “Podul Dunării”. Valoarea proiectului este de 44.877.228,68 de leva (circa 22 de milioane de euro) cu TVA. Termenul pentru lucrările de construcţie conform contractului este de 730 de zile.

Sursa: FOCUS / Rador Radio România / Traducerea: Daniela Dumitru

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: