Se întâmplă de la 1 iunie: Salariul minim din agricultură crește la 3.000 lei/ Angajatorii care cresc salariul minim cu 200 lei sunt scutiți de taxe pentru majorare/ Guvernul începe să distribuie voucherele de 250 lei

bani lei bancnote Sursa foto Economedia Ilona Andrei (9) Foto: Economedia / Ilona Andrei

Ziua de 1 iunie vine anul acesta cu o serie de modificări fiscale, în special în ceea ce privește salariul minim. Însă marchează și demararea virării sprijinului de 250 lei pentru persoane vulnerabile. Iată, pe scurt, principalele noutăți.

Salariu minim de 3.000 lei în agricultură și industria alimentară

Angajaţii din agricultură şi industria alimentară vor avea un salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată de minimum 3.000 lei lunar, de la 1 iunie, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri. Măsura face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” și este similară măsurii aplicate în prezent în construcții.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Un salariu minim brut de 3.000 de lei înseamnă că angajații beneficiază de un salariu minim net „în mână” de 2.362 lei. Salariul este scutit de contribuția la sănătate, impozit pe venit și Pilonul II.

Actul normativ prevede că „până la sfârşitul anului 2022, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră”.

Actul normativ stipulează şi acordarea de facilităţi fiscale persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară. Astfel, persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata cotei de 3,75% datorate la fondul de pensii administrat privat. Opţiunea se va depune în scris, la angajator, acesta reţinând contribuţia aferentă potrivit prevederilor legale.

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta au avertizat că proiectul de lege privind majorarea salariului minim în industria alimentară şi agricultură exclude circa 10.000 de angajaţi, din sectoarele ape minerale şi îmbutelierea altor ape, sucurilor din fructe şi legume, bere, precum şi angajaţilor din domeniul pisciculturii. Aceștia nu vor beneficia de prevederile legislative.

Stabilirea salariului minim în agricultură şi industria alimentară la nivelul de 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţiilor, e o măsură cerută și așteptată de jucătorii din sector de multă vreme, conform actorilor din sector consultați de Economedia. Vorbim despre unul dintre marii angajatori din România, un sector deja puternic afectat de creșterile de costuri, cu ferme în mediul rural, salarii mici și hemoragie de forță de muncă, cu oameni plecați în căutare de salarii mai mari în afara țării. Așa că cei 3.000 de lei reprezintă o speranță pentru cei din industrie. (Detalii, AICI)

Angajatorii care cresc voluntar salariul minim cu 200 lei nu vor plăti taxe pentru majorare

Angajatorii care majorează salariul minim cu 200 lei începând cu data de 1 iunie vor fi scutiți de taxe pentru această creștere salarială.

Este vorba despre o facilitate temporară, pentru perioada 1 iunie 2022 – 31 decembrie 2022, prin care se scutește de impozit și taxe majorarea voluntară a salariului minim cu 200 lei. Practic, începând cu 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, se va duce majorarea la 2.750 lei lunar, majorare pentru care nu se va datora impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. De măsură vor beneficia și persoanele nou angajate în perioadele cuprinse între 1 iunie și 31 decembrie 2022, pentru care salariul brut este de 2.750 lei.

Prevederile nu sunt aplicabile personalului plătit din fonduri publice.

Circa 47,5% dintre antreprenori au spus că vor crește salariul minim al angajaților cu 200 de lei dacă vor avea posibilitatea, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Național al IMM-urilor din România.

Vouchere pentru persoane vulnerabile

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat luni, într-un comunicat, că va începe, de la 1 iunie, emiterea, distribuirea și încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Tichetele cu valoare nominală de câte 250 lei, destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, vor fi acordate o dată la două luni.

Astfel, peste 2,5 milioane de beneficiari primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.

Cine sunt cei peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Calendarul distribuției voucherelor încărcate o dată la 2 luni, în 4 tranșe

La 17 mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele cu instituțiile private care au câștigat achiziția directă și se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo și UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Națională Poșta Română cu care s-a semnat „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic” în data de 18 mai.

Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și încărcarea valorică a cardurilor.

Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe, reprezentanții MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde.

Emitere Distribuire Încărcare
TRANȘA I: iunie-iulie 2022
Săptămâna I:
Transmiterea listei de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF 

02.06.2022-06.06.2022

Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilor Conform graficului
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale 

02.06.2022-06.06.2022

06.06.2022-10.06.2022 13.06.2022-17.06.2022 20.06.2022 – 24.06.2022
Săptămâna II:
13.06.2022-17.06.2022 20.06.2022-24.06.2022 27.06.2022-01.07.2022
Săptămâna III:
20.06.2022-24.06.2022 27.06.2022-01.07.2022 04.07.2022-08.07.2022
Săptămâna IV:
27.06.2022-01.07.2022 04.07.2022-08.07.2022 11.07.2022-15.07.2022
 
TRANȘA II: august-septembrie 2022
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF 

22.08.2022-28.08.2022

Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilor 29.08.2022 – 02.09.2022
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale 

22.08.2022-28.08.2022

 
TRANȘA III: octombrie-noiembrie 2022
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF 

17.10.2022-21.10.2022

Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilor 24.10.2022-31.10.2022
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale 

17.10.2022-21.10.2022

 
TRANȘA IV: decembrie-ianuarie 2023
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF 

05.12.2022-09.12.2022

Permanent în funcție de lista actualizată a beneficiarilor 12.12.2022-16.12.2022
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale 

05.12.2022-09.12.2022

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: