Compania Națională Aeroporturi București ar urma să demareze lucrări de modernizare a terminalelor de pasageri de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, care vor include si modernizarea sistemului de climatizare. CNAB anunță deocamdată semnarea contractul de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizarea terminalelor Plecări internaționale, Finger şi Sosiri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform unui comunicat al CNAB, contractul a fost încheiat cu o Asociere a trei societăţi – UTI Construction and Facility Management SA, din grupul UTI controlat de milionarul Tiberiu Urdăreanu,- Somet SA – Re-Act Now Architecture SRL, are o valoare totală de aproape 112 milioane lei, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri proprii ale companiei.

Investiţia are patru obiective fundamentale pentru modernizarea aeroportului şi pentru creşterea confortului oferit pasagerilor aeroportului. Unul dintre obiective vizează schimbarea şi modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare. Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Amintim că, în iunie, Aeroportul Henri Coandă din București a ajuns să funcționeze fără aer condiționat pe caniculă, după ce temperaturile care au ajuns la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de climatizare. Detalii AICI

Investiția anunțată acum se va derula pe o perioadă de 30 de luni, iar execuția lucrărilor se va realiza etapizat, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaționale, disconfortul pasagerilor fiind minim.

Contractul are o valoare totală de 112,42 milioane de lei, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri proprii ale Companiei Naționale Aeroporturi București.

Unul dintre obiective vizează schimbarea și modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare. Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.

Investiția are ca obiectiv și reamenajarea interioară (finisaje, pardoseli, tavane, mobilier, signalistica), pentru a îmbunătăţi calitatea imagistică a celui mai important aeroport al României.

Un alt obiectiv al contractului este instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare pentru incendiu.

De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile electrice aferente spațiilor de mai sus. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.