Cel puţin 8 milioane de români se află în afara graniţelor ţării şi, cu siguranţă, se vor găsi soluţii pentru a aduce o parte dintre aceştia în România, a declarat joi secretarul de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Florin Cârciu, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Astăzi, după ultimele date oficiale pe care le avem, numărăm 5,7 milioane de români în afara graniţelor. Este o cifră oficială pe care am obţinut-o de la Ministerul Afacerilor Externe. Cu siguranţă avem cel puţin 8 milioane. Avem 500.000 de români doar în Franţa, mai mult decât declară statul francez astăzi – 106.000 de români, în cifrele oficiale. Avem câteva ţări în Europa unde avem un milion sau mai mult de un milion de români. Avem 150.000 – 200.000 de români în plus, care nu sunt identificaţi sau număraţi”, a menţionat Florin Cârciu, la o conferinţă organizată de Blocul Naţional Sindical (BNS), împreună cu reţeaua Faire Mobilitaet, confederaţia sindicală DGB şi Friedrich Ebert Stiftung.

El a precizat că Guvernul României are în vedere sprijinirea românilor din afara graniţelor şi din interiorul graniţelor.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

„Cu siguranţă vom găsi soluţii pentru a aduce o parte din cei 8 milioane pe care îi avem în afara graniţelor, să îi convingem prin măsuri să se întoarcă acasă, să lucreze în România. Vom găsi soluţii prin echivalarea salariilor sau apropiere de salariile din afara graniţelor, acolo unde se regăsesc astăzi”, a mai spus secretarul de stat, referindu-se mai ales la lucrătorii din construcţii şi agricultură.

Totodată, Florin Cârciu a subliniat că au loc „discuţii deschise pe toate zonele, în agricultură şi construcţii”.

„Patronatele nu sunt cele care vor să îi repatrieze pentru că au nevoie de ei acolo. Eu lucrez în Franţa de 50 de ani, am o experienţă în acest domeniu – şi noi acolo avem nevoie de forţă de muncă, este lipsă de forţă de muncă. Datoria noastră este să găsim soluţii. Sunt convins că le vom găsi împreună cu Guvernul României, să convingem românii din afara graniţelor că şi în România se poate trăi decent şi se poate câştiga, dacă nu ca în statele europene avansate, măcar aproape”, a mai spus Florin Cârciu.